Oare stii .. ?

Si oare tu stii cum doare sa vezi zambetul pe fata cuiva si tristetea din sufletul sau ? Cate persoane ai cunoscut si le-ai caracterizat drept o fire independenta, puternica, rationala si totodata impartind zambete in jurul lor...?
Oare tu stii cum e sa porti o masca indistructibila ? Prin cate o fi trebuit sa treaca omul pentru a fi puternic, pentru a trai realitatea, cate stari nu se razboiesc intr-un suflet care pare plin de viata dar e mancat de insecuritate incetul cu incetul. ?!
Tu stii sa gasesti puterea de a merge mai departe atunci cand viata ti se naruie in fata ochilor ? Cat poate indura sufletul tau ? Cate rani si cate cicatrici va mai putea sa indure ? Si mai ales, tu stii sa vezi durerea din ochii celui de langa tine ?
Cum poti sa te indepartezi de cel pe care il iubesti, doar pentru fericirea lui, pentru starea lui de bine ? Din ce substanta iti iei toata puterea, acea statornicie, vointa de a te sacrifica pentru binele persoanei iubite ?
Tu stii cum doare sa il vezi pe cel pe care il iubesti, iubind pe altcineva ?
Si oare poti sa treci, sa te vindeci, sa ramai tu, sa fi om .. in ciuda tuturor suferintelor ?

"Cel mai trist moment e cand te afli singur in propriul tau interior"
"Cine nu cade nu se poate inalta"
"Intamplator, oricine poate iubi."
"Poate ca Dumnezeu va dori sa cunosti multe persoane nepotrivite inainte de a cunoaste persoana potrivita, pentru ca, atunci cand o vei cunoaste in sfarsit, sa stii sa fii recunoscator."

Ganduri..

Spune-i 'Iarta-ma' unei oglinzi sparte si imprastiate in mii si mii de cioburi, vezi daca ea se reface.


Cu ocazia sarbatorilor pascale toata lumea isi trimite felicitari, urari de bine si prosperitate. Brusc toata lumea se iubeste, toti vor sa fie mai buni, isi doresc iubirea si iertarea celor din jur. Dar lucrul asta fiecare si-l aminteste de sarbatori, de vreo 2-3 ori pe an. In restul anului, nu stiu daca mi se pare mie dar parca se da o libertate de a rani persoanele din jur, de a le supara sau pur si simplu de a nu le arata tot ce vrei sa le arati cand e o sarbatoare.
Intr-adevar oamenii in ziua de azi se aduna doar la ocaziile deosebite, ajungi sa iti vezi familia si prietenii mai rar, sa le spui o vorba buna si mai rar si e cam greu sa fi alaturi de toate persoanele dragi. Unii nu au timp sa iti trimita un gand bun, dar au timp sa te raneasca, sa fie rautaciosi.
Mi se pare ca s-a mecanizat totul, pana si sentimentele, ar trebui sa fi coplesit pentru ca primesti scuze de la persoane care nu s-au interesat de tine de ceva vreme, ca primesti urari de bine doar de dragul de a te integra in 'normalitate'.
Ar trebui sa ne facem curat in suflet, dar daca tot ne curatam sufletul, de ce il umplem la loc de-a lungul timpului cu alte si alte griji, suparari si necazuri .. ?!
De iertat chiar trebuie sa iertam, dar eu nu vad lucrul acesta atat de usor, de ce superi o persoana, voluntar sau involuntar si apoi crezi ca prin simplul 'Iarta-ma' lucrurile vor reveni la normal. Poate unii se simt mai bine daca stiu ca sunt iertati, dar cum sa ma simt eu cand nu stiu cum sa iert ?
E un sentiment foarte placut, cand stai acasa si ai grija ca toate lucrurile sa fie la locul lor, toata mancarea sa fie pregatita si pusa pe masa, sa ai alaturi persoanele dragi .. e nemaipomenit.
Putem darui si fara sa cerem nimic in schimb si am facut-o de atatea ori si as mai face-o din nou. Dar uneori simt ca imi e de ajuns, ca nu mai pot, sunt satula pur si simplu de atatea masti. Apreciez oricand un gand bun, o atentie, dar sa fie din suflet .. sa nu fie doar pentru ca azi trebuie sa trimiti mesaje tuturor si astfel te gandesti si la mine..
Cred ca uneori ne pierdem atat de mult printre cuvinte incat uitam adevaratele semnificatii a lucrurilor care ne inconjoara. Mi-ar fi placut, chiar daca e doar de sarbatori, sa vada fiecare importanta oamenilor din viata lor. Cred ca sunt persoane, in viata fiecaruia dintre noi, cu un suflet atat de mare si de gingas incat ador pana si eu sa primesc atentia lor.
Suparata am fost si eu de multe ori, dar a trecut o data cu trecerea timpului si nu pentru ca am primit niste scuze, oricat de sincere ar fi fost. La urma urmei cum pot niste cuvinte sa refaca o persoana ranita ?

Un oras de poveste

Sighisoara, un oras de poveste, avandu-si inceputurile in Epoca Medievala. Orasul in care am crescut si unde au luat nastere cele mai frumoase amintiri, unde am cunoscut cei mai deosebiti oameni si am legat prietenii pe viata. Farmecul de neconfundat al acestui oras medieval se evidentieaza mai ales prin mica cetate, de-a lungul careia am cutreierat stradutele pietruite si am urcat si coborat sutele de scari in pretiosii ani de liceu. Un loc unde timpul se percepe diferit, cu oameni care isi scriu povestea de viata asemenea domnitelor si cavalerilor din mult prea uitatul Ev Mediu.

Şcoala cea mai bună e aceea în care înveţi înainte de toate a învăţa.

Majoritatea ne-am luptat deja cu aceasta experienta, sa deslusim metode de a invata, poate mai rapid sau mai eficace. Nu pot sa spun cum era scoala acum 20 de ani, daca profesorii aveau metode mai eficiente ca si acum sau pur si simplu exista o politica caruia nu puteai sa te impotrivesti.
 In ziua de azi problema nu e scoala in sine, ci felul in care copiii sunt obisnuiti sa invete. Multi dintre ei nu stiu invata, atat la sensul propriu cat si la figurat. Te poti aseza avand o carte in fata si nu esti in stare sa absorbi vreo informatie, si asta pentru ca nu esti capabil sa retii anumite date. Memoria ta nu e suficient de dezvoltata, nu ai 'antrenamentul' necesar, chiar nimeni nu a putut sa invete in 2-3 zile ce nu a invatat in ani buni de scoala.
Eu vad si acum la scoala, profesorii vin la ora, dicteaza ce au de dictat si pleaca. Elevii sunt obisnuiti sa aibe totul de-a gata. Au carti cu esee, comentarii si analize. E foarte usor sa copiezi un eseu iar apoi sa il inveti. In ziua de azi se pune accent pe notele pe care le ai si nu atat pe informatiile care le detii. Sunt elevi care nu pot reproduce exact ceea ce au scris in caiet, altii se emotioneaza incat nu sunt in stare sa spuna ceea ce ei cred ca au invatat acasa. Elevilor li se da totul, dar nu li se arata cum trebuie invatat.
O scoala cu adevarat buna este aceea in care esti invatat sa asimilezi lucrurile, informatiile, datele. Exista profesori extraordinari, oameni care predau din pasiunea lor de a-i invata pe altii, care au un dar special si pun la dispozitia elevilor toate cunostiintele lor. Datorita acestor profesori se poate invata, sa inveti.
Totul porneste de la primii pasi pe care ii facem intr-o asemenea institutie. Metoda invatatului se descopera atunci la inceput iar pe parcurs se dezvolta doar. O data ajuns la liceu fiecare elev trebuie sa fie capabil sa isi exprime propria parere, sa analizeze un text, sau sa stie deja ce metoda de invatat ii este caracteristica. Dar elevii nu sunt pregatiti, multi au fost obisnuiti intr-un mod inconstient sa invete totul din caiet iar a doua zi sa reproduca continutul. Au fost felicitati, notati cu 10 si au mers mai departe primind premii si laude.
Cu siguranta in fiecare scoala exista profesori devotati muncii pe care o depun, persoane care se straduiesc sa transforme elevii in oameni de calitate.
In zilele noastre dispunem de o tehnologie avansata, de noi metode de invatat, majoritatea elevilor se bucura de conditii propice pentru a invata dar le lipseste cu desavarsire interesul, motivatia. Elevii nu sunt motivati suficient, ei nu stiu ca viata nu le poate oferi totul pe tava asa cum au fost obisnuiti si chiar daca esti in stare sa termini o facultate nu te va face nimeni peste noapte director de dragul diplomei. Aici nu tine atat de mult de scoala, cat si de educatia primita si mediul in care traiesti. Eu stiu ca sunt profesori care nu ofera niciun interes, si e greu sa fi motivat sa inveti o materie poate deosebita dar predata intr-un mod plictisitor. Din pacate exista goluri din acestea formate de nepasarea celui care preda, din lipsa de pregatire. Dar daca privim partea frumoasa, sunt profesori care dau tot ce au mai bun, care ne motiveaza sa invatam. Uneori inveti doar de dragul acelei ore sau se poate si de frica. Existe multe forme de a fi motivat, unii vor sa se impuna si isi cladesc o personalitate care inspira teama.
Gimnaziul si liceul poate nu sunt cele mai importante etape, dar sunt locurile unde te formezi ca si persoana rationala, unde te imbogatesti intelectual pentru prima data. La facultate, nu te va mai invata nimeni cum sa inveti, acolo daca nu ai invatat pana acum si iti vei dori cu adevarat sa faci ceva, te vei lovi de niste bariere nu foarte simple de trecut. Au fost persoane care nu au avut interesul necesar pentru a invata pana la 18-19 ani, dar apoi in timpul facultatii si-au dat seama ca cititul de 2-3 ori inaintea unei ore nu este suficient pentru a fi bun intr-un anumit domeniu.
Conteaza sa fi bun in ceea ce faci, si fiecare e responsabil pentru sine, chiar daca dispunem de mai multa teorie decat de practica, noi ca si elevi trebuie sa analizam lucrurile in asa fel incat sa gasim mereu locuri de practica. Exista voluntariate si multe organizatii unde putem pune in practica cunostiintele dobandite.
Avand un profesor bun si o scoala exemplara, suntem singurii responsabili de vreun esec. Pentru ca asa cum exsta oameni devotati care au vrut sa ne invete ceea ce ei stiu cel mai bine, tot asa trebuie sa existe un elev dornic de cunoastere si mai ales perseverent.
Si toate astea pentru ca se apropie iar bacul, si speram ca de data aceasta sa nu mai avem surprize neplacute. Sunt unii pasi importanti care trebuie facuti, fara de care nu putem trece prin viata. Si depinde totul de noi ca si elevi, atunci cand suntem lasati sa ne descurcam singuri, daca intr-adevar ne dorim ceva mai mult de la viata aceasta.