Dorinta ta nu porneste din tine

"Dorinta omului va fi intotdeauna inselatoare: chiar de i se va implini jumatate din cat a nadajduit, niciodata nu-si va vedea in intregime dorintele realizate." Juan Rufo

Rareori avem tendinta de a privi partea plina a paharului si mai tot timpul ne sinchisim sa observam ca mai este loc sa turnam peste .. Iar daca nu e loc diluam cu apa sau bem putin intrucat sa mai ramana loc pentru alte dorinte istovitoare.
Se spune ca a dori e omeneste. Eu spun ca a dori mai mult a devenit si mai omeneste. Asta caracterizeaza majoritatea oamenilor din ziua de azi: dorinta. Fiecare om isi doreste ceva, sau ceva mai mult. Ne petrecem o buna parte din viata incercand sa ne indeplinim dorintele cat si pe ale celor din jur. Poate cineva isi doreste sa isi schimbe slujba, altcineva sa renunte la fumat. Vecina vrea sa isi gaseasca un sot iar vecinul isi doreste sa petreaca mai mult timp cu familia.
Nicio dorinta nu e usor de indeplinit. Ca sa realizam ce ne-am propus acum un an de zile, e nevoie de efort si perseverenta. Si asa trec anii, fiecare an cu o alta lista de realizari, alte dorinte, alte pretentii. Pe masura ce crestem, cresc si pretentiile.
Am citit ceva ce m-a pus pe ganduri si mi-am format o intrebare: Cat de usor renunti la ceva la 20 de ani si cat de usor renunti la 30-40 ?! Adica, toata viata ai avut o lista, ai urmarit sa te dezvolti, sa ai o casa, slujba, prieteni si la final o familie. Ca sa ajungi pana aici si sa le si ai pe toate, trebuie sa lupti, trebuie insa si sa renunti la anumite lucruri. Cateva exemple: accepti despartirea de prima dragoste de la 20 de ani si oarecum stii ca vor urma si altii. Renunti si la urmatorul iubit, din nepotrivire de caracter. Dar fiind tanara si frumoasa iti e mai usor sa crezi ca mai ai timp si pentru alte experiente, ca viata nu s-a oprit aici. Iti poti schimba slujba ca sa vezi cum e si in alte locuri, stii ca ai alte posibilitati si daca nu iti convine tensiunea actuala iti gasesti alta slujba. Oamenii se gandesc ca mai au inca vreo 10-15 ani in care isi pot gasi adevarata vocatie/sufletul pereche si nu se obosesc sa ramana in acelasi loc. Isi cladesc viata dupa propria voie, sunt ghidati de lista lor de dorinte.
Toate bune si frumoase pentru cei care ajung unde isi doresc, isi traiesc viata intr-un cadru demult visat. Partea mai putin placuta e atunci cand viata iti trece prin fata ochilor si te trezesti undeva la 35-40 de ani unde nu mai poti alege doar slujba pe care o vrei tu, ci trebuie sa te multumesti si cu ce ti se ofera. In cazul in care nu ai apucat si nu ai fost destul de hotarat/a cu ceea ce vrei sa faci. Nici iubit/a nu iti mai gasesti asa usor si iar te complaci cu ceea ce ti se ofera. Multi nu recunosc dar pofta vine mancand.. mai devreme sau mai tarziu dar vine. Cand ajungi aici sa stii ca  dorinta de emancipare nu mai provine din interiorul tau. Timpul, varsta, lipsa banilor, lipsa iubirii sunt factori care decid in locul tau. Pe langa toate astea, prietenii, familia, toti cunoscutii pot fi adevarati filozofi cand e cazul sa iti dea vreun sfat despre cum sa depasesti aceasta situatie. Ajungi sa iti doresti lucruri pe care esti nevoit sa ti le doresti dintr-un motiv sau altul. Toata lumea iti spune ca e ok cu ce iti doresti pentru ca nu te poate debusola si mai crunt.
Eu pun asta pe seama varstei si a timpului. Suntem delasatori, impulsivi, nu stim sa privim si sa luptam pentru ceva autentic. Ne traim viata si rareori ne gandim ce consecinte pot avea faptele noastre. Nu ne dam seama ca timpul trece pe langa noi, dar noi trecem prin timp. La noi se observa trecerea timpului si ajungem la o anumita varsta cand degeaba ne dorim sa fim cei mai buni, pentru ca circumstantele nu ne mai permit.

Astfel ajungi ca dorinta ta sa nu porneasca din tine, sa nu fie inspirata de adevaratele tale valori. Este influentata de cele mai multe ori de factori externi. Si totodata, abia daca iti mai dai seama ca nu este dorinta ta. Nici nu cred ca se mai gandeste cineva la "oare eu chiar imi doresc asta ?!". Cantareste cateva beneficii, mai ia in seama si alte pareri de bine si astfel gandeste ca si-a dus la bun sfarsit scopul lui in lume. De obicei cei care sunt in situatia asta nu isi dau seama, pentru ei normalitatea lor e realitatea noastra.

"Asa cum a spus camilarul: mananca la ora de mancat. Si umbla la ora de umblat." ( Paulo Coelho)

Un nou inceput

Se apropie sfarsitul unei etape de maturizare. Toti acesti 4 ani imi trec prin fata ochilor in astea cateva zile care au mai ramas pana la final. Imi amintesc ca ma intrebam inainte de inceperea liceului "oare cum voi fi peste 4 ani" .. Stiu ca aveam multe intrebari. Ma vedeam o avocata in devenire, simteam ca eu voi face dreptate, ca eu voi avea ultimul cuvant. Voiam sa rezolv probleme existentiale, inca de mica.
Anii au trecut unul cate unul, asteptam cu nerabdare inceperea noului an, precum asteptam si terminarea lui. Prin vacanta aveam momente cand imi era dor de atmosfera aceea, imi era dor de colegi.
Acesti 4 ani au fost laolalta cu bune si rele. Timpul a trecut parca zburand, am crescut, am invatat atatea lucruri. Liceul a fost puntea mea de lansare si a tuturor absolventilor. A fost o etapa frumoasa, imi raman amintiri placute, intamplari care nu vor mai avea loc. Tot ce s-a petrecut in acesti 4 ani de liceu a fost baza pentru dezvoltarea mea spirituala. O sa fiu mereu recunoscatoare tuturor profesorilor pentru munca depusa, pentru dragostea si devotamentul lor. Ne-au transmis o parte din cunostiintele lor, fiecare dupa cum a putut mai bine.
Mi-ar fi placut sa termin un profil real, astfel as fi avut mai multe posibilitati de alegere acum. M-am gandit sa ma inscriu la facultatea de Stiinte Politice. La ideea cu Facultatea de Drept am renuntat pe parcurs. Acum am doua alegeri: Limbi moderne aplicate Engleza-Germana, sau Stiinte Politice. Momentan prefer Stiinte Politice, pentru engleza si germana pot face in paralel cursuri, in special la germana. Imi place sa lucrez cu oamenii, imi place sa comunic si m-as vedea undeva unde sa imi pot exprima punctul de vedere si sa am si dreptate, daca se poate.
Acum anii care urmeaza vor fi esentiali pentru ceea ce voi deveni. In functie de ce alegeri fac, de cat de mult ma straduiesc depinde viitorul meu. Daca e vorba de invatat stiu ca nu voi avea probleme, imi e usor sa ma adaptez in orice mediu si cred ca intr-un oras mai mare voi avea alte oportunitati.
Mai trebuie doar sa ma gandesc la un discurs de sfarsit de an.. voi reveni cu poze de la defilarea claselor a XII-a si cu discursul intocmit.

Nu stiu..

Nu stiu daca o persoana se poate schimba atat de radical, precum ne schimbam noi felul in care o privim. Stiu de unde si cum am pornit, dar nu stiu unde vom ajunge.
Daca as derula acum timpul, sa fie sfarsitul verii, momentul cand am revenit acasa si primele clipe petrecute din nou cu familia si prietenii, as putea spune ca nu mai sunt aceeasi persoana. Nu stiu daca sunt mai buna sau mai rea, mi-am schimbat parerile despre oameni pe care ii admiram, am invatat sa privesc si ceea ce am langa mine, ceea ce mi se ofera, am o alta perspectiva decat acum 6-7 luni. Am inceput sa ma cunosc mai bine, am invatat ca nu ma pot preface, daca e alba eu nu o pot vedea verde oricat de mult imi place culoarea. Am invatat ca ceea ce ma diferentiaza de altii e felul in care reactionam la acelasi lucru, intr-un mod diferit. Si uite asa sunt, cand mai buna, cand mai rea.
Dar defapt, eu sunt aceeasi persoana care eram si acum 1 an si acum 6 luni. Stiu ca vad lumea cu alti ochi, poate nu la fel de frumoasa cum o vedeam inainte. De multe ori cantaream lucrurile dupa masura inimii mele, si era mai simplu sa ma insel.( nu ca acum as fi specialista in analiza, dar stiu macar unde am gresit). Si inainte stiam aproape tot ce stiu si acum, dar pana cand nu le simti pe propria piele, parca nu esti atat de convins.
Timpul a trecut si am avut parte de experiente placute, foarte placute. In general mi se promit multe lucruri, nu stiu unde dau de persoanele astea, eu prefer concretul, nu vorbele goale.
Acum ca tot vine alta vara, alte evenimente, ar fi trebuit sa fiu in alte locuri, dar nu sunt(si nici nu imi mai doresc sa fiu). Circumstantele s-au schimbat radical. In toata perioada asta pot zice ca mai mult am dus o lupta cu mine, decat cu cei din jurul meu. A trebuit sa ma conving pe mine insumi de multe lucruri si nu a mers din prima, dar incetul cu incetul am reusit.
 Si acum sunt mandra de mine, aici intervine si o parte din orgoliul meu, care acum e foarte bine si sanatos, i-am vindecat ranile de ici-colo cu micile dar prea insemnatele reusite.

Ce-ti pasa tie, chip de lut, dac-oi fi eu sau alta ?

De cate ori in viata nu am jucat oare rolul Catalinei din Luceafarul, sau chiar rolul tanarului Catalin ?
Catalina e masca fetei indecise, o frumoasa fata de imparat care aspira catre absolut. Isi doreste sa treaca peste ordinea fireasca a lumii si astfel are loc inevitabilul. Ceea ce isi imagina Eminescu pe vremea lui, se continua si in zilele noastre. Ramanem profund dezamagiti pentru ca asteptarile noastre nu sunt indeplinite. Suntem cand de partea omului de geniu, cand in locul omului mediocru. Iubim, crestem, uitam, intalnim persoane initiatice pentru sufletul nostru, calcam in picioare alte inimi si lasam intotdeauna o amprenta gravata inauntrul fiecarui om din drumul nostru.
 Iubirea ei a fost trecatoare, omul de geniu isi sustine dispretul fata de lumea asta 'mica' considerand-o incapabila. In cealalta extrema, Catalin, ii ia locul Luceafarului si se indragosteste profund de prea frumoasa fata. Ii declara dragostea, iar aceasta il accepta formand un cuplu obisnuit si fericit. Oricum fiecare e fericit atata timp cat nu aspira catre absolut, cand isi doreste ceea ce are deja si nu suspina dupa o iubire platonica.
In jurul nostru, fiecare suntem inconjurati de persoane care poarta permanent diferite masti. Unii ne pun piedici, mai simple sau dificile, mai dureroase sau insemnificative si trebuie sa invatam sa depasim fiecare obstacol. Sa ne ridicam de cate ori este nevoie. Unele persoane ne fac viata mai palpitanta, ne provoaca sa ii pastram in viata noastra si ne indeamna totodata sa ii indepartam. Sunt ca niste scari pe care le urcam si coboram pana cand ne dam seama ca suntem prinsi undeva la mijloc, unde nu stim nici cat sa mai urcam, nici cat sa mai coboram pentru a ajunge la normalitate. Facem acest lucru tocmai pentru ca e mai interesant, pentru ca e ceva ce nu ne lasa sa gandim limpede, avem sansa sa ne aflam de partea fiecarei baricade.
La fel sunt sfaturile, povestile sau simplele priviri ale unor persoane speciale care te formeaza pe tine ca si personalitate autentica, ca si om unic in aceasta lume mediocra. Si e de ajuns o simpla privire, o vorba calda, o atingere gingasa ca sa stii ce urmeaza de facut. Involuntar dai ce ai mai bun din tine, gandirea iti e schimbata doar pentru ca in inima ta domneste puritatea, iubirea.
Si cei care nu imi plac mie, care au cele mai bune lectii de viata, dreptatea lor e pe primul loc, sunt victimele tuturor rautatilor din societatea noastra si traiesc in mica lor realitate de cristal. Unii incearca sa para mai mult decat ceea ce sunt si nu pentru ca ar fi oameni rai sau needucati, dar pentru ca in mintea lor sunt presati de timp, de circumstante, de oamenii din jurul lor si astfel penduleaza intre aparenta si esenta. Sunt blocati intr-un anumit punct si inclina spre superficialitate si banalitate.
Fiecare am cunoscut astfel de persoane, eu am cunoscut cate putin din fiecare, candva credeam ca imi pot da seama, ca pot anticipa felul fiecaruia. Dar nu pot vedea totul, pot vedea ce arata, si mai pot vedea inca putin in umbra celor aratate. O persoana nu ajungi sa o cunosti niciodata, surprize placute si neplacute putem avea oricand, jucam rolul Catalinei si al lui Catalin de fiecare data cand avem ocazia.
Alergam dupa tot ce nu putem avea si rareori privim ce avem in fata ochilor. Dar merita fiecare efort facut, fiecare particica pe care am reusit sa o descoperim intr-un om. Toate astea sunt ca un puzzle, iar noi, personal, trebuie sa strangem cat mai multe piese lipsa si cand le lipim la final in tabloul vietii, trebuie sa stim ca ei intr-o masura sau alta ne-au influentat, pozitiv si negativ, dar ca noi am fost singurii responsabili pentru felul in care am ajuns.
Fiecare am facut greseli, iar tu chiar daca ai gresit, important e sa iti dai seama si nu cand e prea tarziu. Eu nu sfatuiesc pe nimeni sa isi ceara scuze, ca pentru mine cel putin acestea nu isi au rostul. Dar poti invata sa nu repeti greseala, sa fi altfel decat cei pe care ii critici. Primesti o cantitate de informatii si experiente noi dar tu alegi cum si unde le folosesti si mai ales in ce scop. E greu sa fi puternic, e greu sa ramai rational, sa nu te lasi  prada iluziilor si la fel e greu sa fi un om bun. Dar in final iti vei da seama ca fiecare efort a meritat, si ca fiecare e rasplatit pe masura lucrurilor infaptuite.