Timpul este singurul lucru care se pierde într-adevar...

Cum iti poti da seama ca esti important pentru o persoana ?! Raspunsul l-am citit de curand undeva, e atunci cand persoana respectiva isi face timp si pentru tine.. Poate fi un cliseu, dar tinde spre un mare adevar.

Traim intr-o lume moderna unde oamenii nu mai au timp, dar auzim atat de des lucrul acesta incat e greu sa crezi ca nu mai este timp, cand defapt se poate gasi.
Ma intreb, cati dintre noi au timp intr-o dimineata sa se gandeasca la lucrurile frumoase care i s-au intamplat, sa zambeasca, sa nu isi bea cafeaua pe fuga ci sa savureze acele momente .. In fiecare dimineata vad oameni grabiti, ingandurati, ca si cum isi planifica deja toata agenda pe ziua respectiva. Seara e la fel, oameni posomorati, obositi dupa o zi de munca, care au un lucru un comun: lipsa timpului pentru a face ceva pentru sine ..
"Traim in fuga, mancam in fuga, iubim in fuga si dormim in fuga" - Astfel ne bucuram prea putin de momentele acelea. Oare unde este toata pasiunea, unde se varsa satisfacerea noastra, cand nici nu ajungem intr-un loc si deja ne gandim sa il parasim.
Ajungem sa pierdem esenta pentru ca niciodata nu avem timp. Traim totul in graba, sub scuza perfecta ca nu ne-a mai ramas timp. Dar in lumea aceasta nu esti doar tu, o singura persoana care are 24 de ore pe zi pentru a-si duce la bun sfarsit planurile. Suntem toti cei din jurul tau, toti cei pe langa care treci grabit, pe unde ai creat o poteca si unde nu stii nici tu unde va duce.
V-ati gandit vreodata ca nu mai facem lucrurile care odata ne faceau fericiti ? Si defapt nici nu ne-am dat seama, pentru ca incetul cu incetul am eliminat unele lucruri din lista noastra cu prioritati.. Ne aducem aminte rar cand nu mai are acelasi impact ..
Si uite asa timpul se pierde, ii gasim prea multe scuze si prea putine atributiuni. E greu sa ne clarificam prioritatile, e greu sa obtinem ceea ce ne dorim .. dar e si mai greu sa vezi ca a trecut atata timp iar tu esti in acelasi loc.

Avem un corp şi un suflet - şi ironia e că sufletul doare de 1000 de ori mai tare..

Au existat candva amprente foarte puternice in sufletul nostru, dar s-au sters. Oglinda sufletului nostru s-a spart iar cioburile nu le-am mai  putut recupera. Am avut un scop si l-am pierdut, daca ne intrebam de ce, pentru ca nu am putut lipi la timp partile care lipseau. Era atat de dureros de fiecare data cand atingeam cioburile de sticla, incat am incetat sa le mai caut, sa inteleg cum se potrivesc pentru a-mi crea din nou oglinda, ca sa o ai si tu pe a ta intreaga..

Am riscat si am lasat totul imprastiat, am zis ca in fiecare zi voi gasi cate o mica particica, un ciob uitat pe undeva si il voi scoate, il voi arunca.. Doar ca nu o sa le pot gasi pe toate si mai ales nu le voi putea arunca..

Chiar daca ranile se pot adanci, am preferat sa nu mai caut nimic, pentru ca nu mai exista vointa, pentru ca totul e spart..

Parca totul s-a acoperit cu un praf care nu ma lasa sa vad, sa fac distinctia intre ce trebuie sa arunc si ce trebuie sa pastrez. Dorinta mea s-a pierdut demult, a murit si ea intre timp, a inteles mai bine unde ii este sfarsitul..

Ca sa intelegem de ce se intampla toate astea, e relativ simplu: Nu suntem in stare sa tinem macar o amarata de oglinda in mana, fara sa o scapam pe jos, sa se sparga in mii si mii de cioburi. Nu stim sa ne ajutam unul pe celalalt sa vindecam ranile, e mult mai simplu sa lasam cioburile pe jos..

Nu avem habar de ce am tinut in mana, pana cand nu s-a rupt si nu mai exista..

Inveti sa pretuiesti fiecare detaliu doar atunci cand sufletul te doare mai tare decat corpul...!

Regina e doar una..

Oricat de mult am incerca noi ca si oameni sa iesim din sfera unui joc, ceva ne tine pur si simplu parca prizonieri intr-o anumita parte. Iesim totusi pana la urma, vedem doar o simpla luminita la inceput pana cand ne obisnuim cu realitatea care ne inconjoara si avem impresia ca tot ceea ce traim e real. Sentimentele noastre se joaca mai mult in sfera fantasticului, a visului nostru de a ridica pe un piedestal orice fior mai puternic decat cele avute pana acum. Jonglam printre piese, te pierzi in semnificatii si le atribui ceva ce nu le apartine. 

De ce ne incurcam in propriile sentimente ? Pentru ca suntem comozi si e mai simplu sa acceptam ceva mai usor decat sa cautam raspunsuri poate complexe. O iubire efemera ne acopera privirea, ramai prins in momentele de euforie majora si te complaci intr-o situatie mai simpla din punctul tau de vedere. 

Practic te joci, oricum ai privi e un joc in doi, ai o regina, un rege plus alte piese. Cand nu mai poti pastra regina, cand te afli pe punctul de a o pierde, iti amintesti ca poti schimba pionul intr-o regina. Astfel tu pierzi regina si pierzi tot ceea ce ai in jurul ei, pentru ca nu stii muta corect. Pionul ramane doar un pion si nimic mai mult, tu ramai la fel, prins in acea transa.

Asa se intampla si cu oamenii, un rol atribuit gresit, ramane doar un rol .. Nu poti fi peste noapte ceva ce nu ai fost o viata intreaga. Nu poti atribui altor persoane calitati sau defecte pe care le vezi doar tu in mintea ta, ajungand sa confuzi mai mult persoanele decat sa le ajuti. Te pierzi in detalii si sentimente desarte pe care le vezi si le simti doar tu, in momente de slabiciune sau de nestiinta. 

Totul se poate reface, se poate indrepta, mai putin convingerea ca totul e bine facut si nu necesita modificari de la sine.

Sunt lucruri, persoane si tot ceea ce ne inconjoara care au o anumita semnificatie, noi traim prin ele si prin prisma a ceea ce vedem in raport cu ele. Daca vederea noastra nu e limpede, vom trai o viata intreaga vazand regine peste tot, ridicand piedestale la tot pasul, si la urma vine dezamagirea, daca iti dai seama ca nu e real ce ai construit. 

Chiar daca a avut loc un raport cu realitatea, daca tu supraestimezi evenimentele, vina iti apartine tie si doar tie, asta daca nu ai varsta la care te uiti la desene animate si mai crezi in Mos Craciun .. Nu sunt  scuze pentru inconstienti .. 

A fost o vara calda..

Nu poti strange in brate toata lumea.In brate poti strange un singur om. Dar cand acela e omul iubit strangi in brate toata lumea.

Nu e o poveste din filme si nici din carti. Nu avem parte de declaratii eminesciene si nici prea multe dulcegarii, dar fiecare moment e resimtit la cea mai mare intensitate. E o poveste noua, asadar e o poveste unica.
Ne incanta lucrurile simple si ne bazam pe comunicarea dintre noi, fapt ce poate fi considerat baza unei legaturi puternice intre doua persoane. Stim sa fim intelegatori si iubitori cu tot ce ne inconjoara si deopotriva cu noi insine.

Clipele, sentimentele nu pot fi descrise .. le stim noi, le simtim, ne bucuram si le adoram zi dupa zi. Tot ce ne uneste prin simplitate si devotament ne face viata mai frumoasa: un zambet, o atingere, o imbratisare..

Suntem noi si asta e tot ce conteaza, ca in fiecare zi trebuie sa fim diferiti si la sfarsitul zilei suntem totusi aceiasi ca si la inceput.. Aceasta e amprenta noastra: momente unice si frumoase de pastrat doar pentru noi..

Ceea ce conteaza cu adevarat..

Lucrurile care conteaza cu adevarat in viata se impart in doua categorii: cele marete si greu de atins si cele mici si neinsemnate. Clasificare facuta dupa preferintele unor oameni diferiti...

Mi-am dat seama ca e foarte important in viata sa te simti util, sa stii ca poti face un bine cuiva sau chiar pentru tine. E extraordinar sa fi motivul fericirii altcuiva, e senzational sa contribui zi de zi cu gesturi poate marunte la formarea persoanei de langa tine. Si uite ca am dat deja cateva exemple despre ceea ce te face fericit, ceea ce conteaza defapt in tot acest drum parcurs de tine ca si om.

Pentru ca traim intr-o societate conteaza mult legaturile pe care le stabilim cu cei din jurul nostru. Conteaza foarte mult persoanele care ne inconjoara si ceea ce preluam de la ele. Exista persoane deosebite, in ciuda tuturor lucrurilor de care ne plangem zi de zi, exista acele persoane care ne readuc zambetul pe buze si totodata o sclipire in viata noastra. Imi place sa cred ca sufletul nostru are nevoie de doua parti complementare, o parte in care se afla persoanele dragi, carora le-ai darui totul iar ele in schimb ti-ar darui fericirea deja multiplicata de zeci si zeci de ori. Despre cealalta parte nu pomenesc mai mult, pentru ca se regasesc in celelalte postari..

Fiecare gest de iubire si respect merita compensat cu o doza si mai mare de iubire. Astfel iubirea poate creste, la fel si respectul si sinceritatea obtin o nota majoritara. Conteaza defapt sa stii sa comunici, sa vezi acele calitati, sa ai puterea sa le sporesti, sa vezi in persoana draga precum si in cele din jurul tau tot ceea ce au mai bun de oferit. Sa poti fi mandru la sfarsitul oricarei experiente ca ai contribuit candva, cu ceva la formarea, la bunastarea cuiva. Indiferent daca va exista sau nu un sfarsit sa stii ca ai avut o contributie notabila, demna de persoana care azi pretinzi a fi. Eu sunt recunoscatoare pentru existenta acestor persoane.

Persoanele de langa noi se pot forma, se pot modela, dar nu fortat ci cu iubire. Atunci cand oamenii vor intelege asta relatiile dintre ei vor avea mai mult succes decat pana acum. Conteaza cu adevarat sa gasesti puterea sa iubesti, sa gasesti unde sa investesti atata iubire.. iar mai apoi conteaza sa impartasesti celor din jurul tau aceasta fericire radianta prin fiecare gest marunt sau extravagant.

In toata viata noastra lucrurile care conteaza se vor imparti in mici, mari, frumoase, urate, importante, neimportante, dar cei care dau sens acestor semnificatii suntem tot noi. Ca sunt mici, sau ca sunt mari sunt parte din viata noastra. Ca sa ajungem sus trebuie sa pornim de undeva. Ca sa fi fericit prima data a trebuit sa cunosti ce inseamna sa plangi de durere. Ca sa fi iubit trebuie sa iubesti la randul tau..

Asa ca tot ce conteaza e sa fi invatat ceva din toate acestea .. sa stii sa fi recunoscator pentru tot ceea ce primesti de la viata, de la oameni..

Ni s-a spus ca suntem indragostiti datorita chimiei sau pentru faptul ca ramanem fideli unul altuia, pentru bunatatea noastra sau pentru noroc. Ceea ce nu ni s-a spus este faptul ca ramanem indragostiti pentru ca stim sa comunicam si sa fim recunoscatori.

Unul dintre cele mai frumoase momente..

Sighisoara, unul dintre putinele orase unde se mai pastreaza acest obicei (este preluat de la sasi). Absolventii claselor a XII-a defileaza prin centrul orasului inclusiv prin fata fiecarui liceu. Dupa defilare are loc ultima ora de dirigentie, iar apoi  reprezentantul claselor a XII-a rosteste un discurs. De data aceasta am fost sefa de promotie a Liceului Teoretic "Joseph Haltrich", sectia romana.

A fost un moment plin de emotie, cu adevarat deosebit, ceva ce nu se intampla decat o data in viata. Timpul a trecut zburand, s-au petrecut toate atat de repede, parca ieri a fost primul an, primele note, primele impresii. Pentru mine a fost frumos, foarte frumos .. sunt nerabdatoare sa vad ce urmeaza de acum incolo !

PS. Sunt fericita, foarte fericita.. restul urmeaza :)  !!

Dorinta ta nu porneste din tine

"Dorinta omului va fi intotdeauna inselatoare: chiar de i se va implini jumatate din cat a nadajduit, niciodata nu-si va vedea in intregime dorintele realizate." Juan Rufo

Rareori avem tendinta de a privi partea plina a paharului si mai tot timpul ne sinchisim sa observam ca mai este loc sa turnam peste .. Iar daca nu e loc diluam cu apa sau bem putin intrucat sa mai ramana loc pentru alte dorinte istovitoare.
Se spune ca a dori e omeneste. Eu spun ca a dori mai mult a devenit si mai omeneste. Asta caracterizeaza majoritatea oamenilor din ziua de azi: dorinta. Fiecare om isi doreste ceva, sau ceva mai mult. Ne petrecem o buna parte din viata incercand sa ne indeplinim dorintele cat si pe ale celor din jur. Poate cineva isi doreste sa isi schimbe slujba, altcineva sa renunte la fumat. Vecina vrea sa isi gaseasca un sot iar vecinul isi doreste sa petreaca mai mult timp cu familia.
Nicio dorinta nu e usor de indeplinit. Ca sa realizam ce ne-am propus acum un an de zile, e nevoie de efort si perseverenta. Si asa trec anii, fiecare an cu o alta lista de realizari, alte dorinte, alte pretentii. Pe masura ce crestem, cresc si pretentiile.
Am citit ceva ce m-a pus pe ganduri si mi-am format o intrebare: Cat de usor renunti la ceva la 20 de ani si cat de usor renunti la 30-40 ?! Adica, toata viata ai avut o lista, ai urmarit sa te dezvolti, sa ai o casa, slujba, prieteni si la final o familie. Ca sa ajungi pana aici si sa le si ai pe toate, trebuie sa lupti, trebuie insa si sa renunti la anumite lucruri. Cateva exemple: accepti despartirea de prima dragoste de la 20 de ani si oarecum stii ca vor urma si altii. Renunti si la urmatorul iubit, din nepotrivire de caracter. Dar fiind tanara si frumoasa iti e mai usor sa crezi ca mai ai timp si pentru alte experiente, ca viata nu s-a oprit aici. Iti poti schimba slujba ca sa vezi cum e si in alte locuri, stii ca ai alte posibilitati si daca nu iti convine tensiunea actuala iti gasesti alta slujba. Oamenii se gandesc ca mai au inca vreo 10-15 ani in care isi pot gasi adevarata vocatie/sufletul pereche si nu se obosesc sa ramana in acelasi loc. Isi cladesc viata dupa propria voie, sunt ghidati de lista lor de dorinte.
Toate bune si frumoase pentru cei care ajung unde isi doresc, isi traiesc viata intr-un cadru demult visat. Partea mai putin placuta e atunci cand viata iti trece prin fata ochilor si te trezesti undeva la 35-40 de ani unde nu mai poti alege doar slujba pe care o vrei tu, ci trebuie sa te multumesti si cu ce ti se ofera. In cazul in care nu ai apucat si nu ai fost destul de hotarat/a cu ceea ce vrei sa faci. Nici iubit/a nu iti mai gasesti asa usor si iar te complaci cu ceea ce ti se ofera. Multi nu recunosc dar pofta vine mancand.. mai devreme sau mai tarziu dar vine. Cand ajungi aici sa stii ca  dorinta de emancipare nu mai provine din interiorul tau. Timpul, varsta, lipsa banilor, lipsa iubirii sunt factori care decid in locul tau. Pe langa toate astea, prietenii, familia, toti cunoscutii pot fi adevarati filozofi cand e cazul sa iti dea vreun sfat despre cum sa depasesti aceasta situatie. Ajungi sa iti doresti lucruri pe care esti nevoit sa ti le doresti dintr-un motiv sau altul. Toata lumea iti spune ca e ok cu ce iti doresti pentru ca nu te poate debusola si mai crunt.
Eu pun asta pe seama varstei si a timpului. Suntem delasatori, impulsivi, nu stim sa privim si sa luptam pentru ceva autentic. Ne traim viata si rareori ne gandim ce consecinte pot avea faptele noastre. Nu ne dam seama ca timpul trece pe langa noi, dar noi trecem prin timp. La noi se observa trecerea timpului si ajungem la o anumita varsta cand degeaba ne dorim sa fim cei mai buni, pentru ca circumstantele nu ne mai permit.

Astfel ajungi ca dorinta ta sa nu porneasca din tine, sa nu fie inspirata de adevaratele tale valori. Este influentata de cele mai multe ori de factori externi. Si totodata, abia daca iti mai dai seama ca nu este dorinta ta. Nici nu cred ca se mai gandeste cineva la "oare eu chiar imi doresc asta ?!". Cantareste cateva beneficii, mai ia in seama si alte pareri de bine si astfel gandeste ca si-a dus la bun sfarsit scopul lui in lume. De obicei cei care sunt in situatia asta nu isi dau seama, pentru ei normalitatea lor e realitatea noastra.

"Asa cum a spus camilarul: mananca la ora de mancat. Si umbla la ora de umblat." ( Paulo Coelho)

Un nou inceput

Se apropie sfarsitul unei etape de maturizare. Toti acesti 4 ani imi trec prin fata ochilor in astea cateva zile care au mai ramas pana la final. Imi amintesc ca ma intrebam inainte de inceperea liceului "oare cum voi fi peste 4 ani" .. Stiu ca aveam multe intrebari. Ma vedeam o avocata in devenire, simteam ca eu voi face dreptate, ca eu voi avea ultimul cuvant. Voiam sa rezolv probleme existentiale, inca de mica.
Anii au trecut unul cate unul, asteptam cu nerabdare inceperea noului an, precum asteptam si terminarea lui. Prin vacanta aveam momente cand imi era dor de atmosfera aceea, imi era dor de colegi.
Acesti 4 ani au fost laolalta cu bune si rele. Timpul a trecut parca zburand, am crescut, am invatat atatea lucruri. Liceul a fost puntea mea de lansare si a tuturor absolventilor. A fost o etapa frumoasa, imi raman amintiri placute, intamplari care nu vor mai avea loc. Tot ce s-a petrecut in acesti 4 ani de liceu a fost baza pentru dezvoltarea mea spirituala. O sa fiu mereu recunoscatoare tuturor profesorilor pentru munca depusa, pentru dragostea si devotamentul lor. Ne-au transmis o parte din cunostiintele lor, fiecare dupa cum a putut mai bine.
Mi-ar fi placut sa termin un profil real, astfel as fi avut mai multe posibilitati de alegere acum. M-am gandit sa ma inscriu la facultatea de Stiinte Politice. La ideea cu Facultatea de Drept am renuntat pe parcurs. Acum am doua alegeri: Limbi moderne aplicate Engleza-Germana, sau Stiinte Politice. Momentan prefer Stiinte Politice, pentru engleza si germana pot face in paralel cursuri, in special la germana. Imi place sa lucrez cu oamenii, imi place sa comunic si m-as vedea undeva unde sa imi pot exprima punctul de vedere si sa am si dreptate, daca se poate.
Acum anii care urmeaza vor fi esentiali pentru ceea ce voi deveni. In functie de ce alegeri fac, de cat de mult ma straduiesc depinde viitorul meu. Daca e vorba de invatat stiu ca nu voi avea probleme, imi e usor sa ma adaptez in orice mediu si cred ca intr-un oras mai mare voi avea alte oportunitati.
Mai trebuie doar sa ma gandesc la un discurs de sfarsit de an.. voi reveni cu poze de la defilarea claselor a XII-a si cu discursul intocmit.

Nu stiu..

Nu stiu daca o persoana se poate schimba atat de radical, precum ne schimbam noi felul in care o privim. Stiu de unde si cum am pornit, dar nu stiu unde vom ajunge.
Daca as derula acum timpul, sa fie sfarsitul verii, momentul cand am revenit acasa si primele clipe petrecute din nou cu familia si prietenii, as putea spune ca nu mai sunt aceeasi persoana. Nu stiu daca sunt mai buna sau mai rea, mi-am schimbat parerile despre oameni pe care ii admiram, am invatat sa privesc si ceea ce am langa mine, ceea ce mi se ofera, am o alta perspectiva decat acum 6-7 luni. Am inceput sa ma cunosc mai bine, am invatat ca nu ma pot preface, daca e alba eu nu o pot vedea verde oricat de mult imi place culoarea. Am invatat ca ceea ce ma diferentiaza de altii e felul in care reactionam la acelasi lucru, intr-un mod diferit. Si uite asa sunt, cand mai buna, cand mai rea.
Dar defapt, eu sunt aceeasi persoana care eram si acum 1 an si acum 6 luni. Stiu ca vad lumea cu alti ochi, poate nu la fel de frumoasa cum o vedeam inainte. De multe ori cantaream lucrurile dupa masura inimii mele, si era mai simplu sa ma insel.( nu ca acum as fi specialista in analiza, dar stiu macar unde am gresit). Si inainte stiam aproape tot ce stiu si acum, dar pana cand nu le simti pe propria piele, parca nu esti atat de convins.
Timpul a trecut si am avut parte de experiente placute, foarte placute. In general mi se promit multe lucruri, nu stiu unde dau de persoanele astea, eu prefer concretul, nu vorbele goale.
Acum ca tot vine alta vara, alte evenimente, ar fi trebuit sa fiu in alte locuri, dar nu sunt(si nici nu imi mai doresc sa fiu). Circumstantele s-au schimbat radical. In toata perioada asta pot zice ca mai mult am dus o lupta cu mine, decat cu cei din jurul meu. A trebuit sa ma conving pe mine insumi de multe lucruri si nu a mers din prima, dar incetul cu incetul am reusit.
 Si acum sunt mandra de mine, aici intervine si o parte din orgoliul meu, care acum e foarte bine si sanatos, i-am vindecat ranile de ici-colo cu micile dar prea insemnatele reusite.

Ce-ti pasa tie, chip de lut, dac-oi fi eu sau alta ?

De cate ori in viata nu am jucat oare rolul Catalinei din Luceafarul, sau chiar rolul tanarului Catalin ?
Catalina e masca fetei indecise, o frumoasa fata de imparat care aspira catre absolut. Isi doreste sa treaca peste ordinea fireasca a lumii si astfel are loc inevitabilul. Ceea ce isi imagina Eminescu pe vremea lui, se continua si in zilele noastre. Ramanem profund dezamagiti pentru ca asteptarile noastre nu sunt indeplinite. Suntem cand de partea omului de geniu, cand in locul omului mediocru. Iubim, crestem, uitam, intalnim persoane initiatice pentru sufletul nostru, calcam in picioare alte inimi si lasam intotdeauna o amprenta gravata inauntrul fiecarui om din drumul nostru.
 Iubirea ei a fost trecatoare, omul de geniu isi sustine dispretul fata de lumea asta 'mica' considerand-o incapabila. In cealalta extrema, Catalin, ii ia locul Luceafarului si se indragosteste profund de prea frumoasa fata. Ii declara dragostea, iar aceasta il accepta formand un cuplu obisnuit si fericit. Oricum fiecare e fericit atata timp cat nu aspira catre absolut, cand isi doreste ceea ce are deja si nu suspina dupa o iubire platonica.
In jurul nostru, fiecare suntem inconjurati de persoane care poarta permanent diferite masti. Unii ne pun piedici, mai simple sau dificile, mai dureroase sau insemnificative si trebuie sa invatam sa depasim fiecare obstacol. Sa ne ridicam de cate ori este nevoie. Unele persoane ne fac viata mai palpitanta, ne provoaca sa ii pastram in viata noastra si ne indeamna totodata sa ii indepartam. Sunt ca niste scari pe care le urcam si coboram pana cand ne dam seama ca suntem prinsi undeva la mijloc, unde nu stim nici cat sa mai urcam, nici cat sa mai coboram pentru a ajunge la normalitate. Facem acest lucru tocmai pentru ca e mai interesant, pentru ca e ceva ce nu ne lasa sa gandim limpede, avem sansa sa ne aflam de partea fiecarei baricade.
La fel sunt sfaturile, povestile sau simplele priviri ale unor persoane speciale care te formeaza pe tine ca si personalitate autentica, ca si om unic in aceasta lume mediocra. Si e de ajuns o simpla privire, o vorba calda, o atingere gingasa ca sa stii ce urmeaza de facut. Involuntar dai ce ai mai bun din tine, gandirea iti e schimbata doar pentru ca in inima ta domneste puritatea, iubirea.
Si cei care nu imi plac mie, care au cele mai bune lectii de viata, dreptatea lor e pe primul loc, sunt victimele tuturor rautatilor din societatea noastra si traiesc in mica lor realitate de cristal. Unii incearca sa para mai mult decat ceea ce sunt si nu pentru ca ar fi oameni rai sau needucati, dar pentru ca in mintea lor sunt presati de timp, de circumstante, de oamenii din jurul lor si astfel penduleaza intre aparenta si esenta. Sunt blocati intr-un anumit punct si inclina spre superficialitate si banalitate.
Fiecare am cunoscut astfel de persoane, eu am cunoscut cate putin din fiecare, candva credeam ca imi pot da seama, ca pot anticipa felul fiecaruia. Dar nu pot vedea totul, pot vedea ce arata, si mai pot vedea inca putin in umbra celor aratate. O persoana nu ajungi sa o cunosti niciodata, surprize placute si neplacute putem avea oricand, jucam rolul Catalinei si al lui Catalin de fiecare data cand avem ocazia.
Alergam dupa tot ce nu putem avea si rareori privim ce avem in fata ochilor. Dar merita fiecare efort facut, fiecare particica pe care am reusit sa o descoperim intr-un om. Toate astea sunt ca un puzzle, iar noi, personal, trebuie sa strangem cat mai multe piese lipsa si cand le lipim la final in tabloul vietii, trebuie sa stim ca ei intr-o masura sau alta ne-au influentat, pozitiv si negativ, dar ca noi am fost singurii responsabili pentru felul in care am ajuns.
Fiecare am facut greseli, iar tu chiar daca ai gresit, important e sa iti dai seama si nu cand e prea tarziu. Eu nu sfatuiesc pe nimeni sa isi ceara scuze, ca pentru mine cel putin acestea nu isi au rostul. Dar poti invata sa nu repeti greseala, sa fi altfel decat cei pe care ii critici. Primesti o cantitate de informatii si experiente noi dar tu alegi cum si unde le folosesti si mai ales in ce scop. E greu sa fi puternic, e greu sa ramai rational, sa nu te lasi  prada iluziilor si la fel e greu sa fi un om bun. Dar in final iti vei da seama ca fiecare efort a meritat, si ca fiecare e rasplatit pe masura lucrurilor infaptuite.

Oare stii .. ?

Si oare tu stii cum doare sa vezi zambetul pe fata cuiva si tristetea din sufletul sau ? Cate persoane ai cunoscut si le-ai caracterizat drept o fire independenta, puternica, rationala si totodata impartind zambete in jurul lor...?
Oare tu stii cum e sa porti o masca indistructibila ? Prin cate o fi trebuit sa treaca omul pentru a fi puternic, pentru a trai realitatea, cate stari nu se razboiesc intr-un suflet care pare plin de viata dar e mancat de insecuritate incetul cu incetul. ?!
Tu stii sa gasesti puterea de a merge mai departe atunci cand viata ti se naruie in fata ochilor ? Cat poate indura sufletul tau ? Cate rani si cate cicatrici va mai putea sa indure ? Si mai ales, tu stii sa vezi durerea din ochii celui de langa tine ?
Cum poti sa te indepartezi de cel pe care il iubesti, doar pentru fericirea lui, pentru starea lui de bine ? Din ce substanta iti iei toata puterea, acea statornicie, vointa de a te sacrifica pentru binele persoanei iubite ?
Tu stii cum doare sa il vezi pe cel pe care il iubesti, iubind pe altcineva ?
Si oare poti sa treci, sa te vindeci, sa ramai tu, sa fi om .. in ciuda tuturor suferintelor ?

"Cel mai trist moment e cand te afli singur in propriul tau interior"
"Cine nu cade nu se poate inalta"
"Intamplator, oricine poate iubi."
"Poate ca Dumnezeu va dori sa cunosti multe persoane nepotrivite inainte de a cunoaste persoana potrivita, pentru ca, atunci cand o vei cunoaste in sfarsit, sa stii sa fii recunoscator."

Ganduri..

Spune-i 'Iarta-ma' unei oglinzi sparte si imprastiate in mii si mii de cioburi, vezi daca ea se reface.


Cu ocazia sarbatorilor pascale toata lumea isi trimite felicitari, urari de bine si prosperitate. Brusc toata lumea se iubeste, toti vor sa fie mai buni, isi doresc iubirea si iertarea celor din jur. Dar lucrul asta fiecare si-l aminteste de sarbatori, de vreo 2-3 ori pe an. In restul anului, nu stiu daca mi se pare mie dar parca se da o libertate de a rani persoanele din jur, de a le supara sau pur si simplu de a nu le arata tot ce vrei sa le arati cand e o sarbatoare.
Intr-adevar oamenii in ziua de azi se aduna doar la ocaziile deosebite, ajungi sa iti vezi familia si prietenii mai rar, sa le spui o vorba buna si mai rar si e cam greu sa fi alaturi de toate persoanele dragi. Unii nu au timp sa iti trimita un gand bun, dar au timp sa te raneasca, sa fie rautaciosi.
Mi se pare ca s-a mecanizat totul, pana si sentimentele, ar trebui sa fi coplesit pentru ca primesti scuze de la persoane care nu s-au interesat de tine de ceva vreme, ca primesti urari de bine doar de dragul de a te integra in 'normalitate'.
Ar trebui sa ne facem curat in suflet, dar daca tot ne curatam sufletul, de ce il umplem la loc de-a lungul timpului cu alte si alte griji, suparari si necazuri .. ?!
De iertat chiar trebuie sa iertam, dar eu nu vad lucrul acesta atat de usor, de ce superi o persoana, voluntar sau involuntar si apoi crezi ca prin simplul 'Iarta-ma' lucrurile vor reveni la normal. Poate unii se simt mai bine daca stiu ca sunt iertati, dar cum sa ma simt eu cand nu stiu cum sa iert ?
E un sentiment foarte placut, cand stai acasa si ai grija ca toate lucrurile sa fie la locul lor, toata mancarea sa fie pregatita si pusa pe masa, sa ai alaturi persoanele dragi .. e nemaipomenit.
Putem darui si fara sa cerem nimic in schimb si am facut-o de atatea ori si as mai face-o din nou. Dar uneori simt ca imi e de ajuns, ca nu mai pot, sunt satula pur si simplu de atatea masti. Apreciez oricand un gand bun, o atentie, dar sa fie din suflet .. sa nu fie doar pentru ca azi trebuie sa trimiti mesaje tuturor si astfel te gandesti si la mine..
Cred ca uneori ne pierdem atat de mult printre cuvinte incat uitam adevaratele semnificatii a lucrurilor care ne inconjoara. Mi-ar fi placut, chiar daca e doar de sarbatori, sa vada fiecare importanta oamenilor din viata lor. Cred ca sunt persoane, in viata fiecaruia dintre noi, cu un suflet atat de mare si de gingas incat ador pana si eu sa primesc atentia lor.
Suparata am fost si eu de multe ori, dar a trecut o data cu trecerea timpului si nu pentru ca am primit niste scuze, oricat de sincere ar fi fost. La urma urmei cum pot niste cuvinte sa refaca o persoana ranita ?

Un oras de poveste

Sighisoara, un oras de poveste, avandu-si inceputurile in Epoca Medievala. Orasul in care am crescut si unde au luat nastere cele mai frumoase amintiri, unde am cunoscut cei mai deosebiti oameni si am legat prietenii pe viata. Farmecul de neconfundat al acestui oras medieval se evidentieaza mai ales prin mica cetate, de-a lungul careia am cutreierat stradutele pietruite si am urcat si coborat sutele de scari in pretiosii ani de liceu. Un loc unde timpul se percepe diferit, cu oameni care isi scriu povestea de viata asemenea domnitelor si cavalerilor din mult prea uitatul Ev Mediu.

Şcoala cea mai bună e aceea în care înveţi înainte de toate a învăţa.

Majoritatea ne-am luptat deja cu aceasta experienta, sa deslusim metode de a invata, poate mai rapid sau mai eficace. Nu pot sa spun cum era scoala acum 20 de ani, daca profesorii aveau metode mai eficiente ca si acum sau pur si simplu exista o politica caruia nu puteai sa te impotrivesti.
 In ziua de azi problema nu e scoala in sine, ci felul in care copiii sunt obisnuiti sa invete. Multi dintre ei nu stiu invata, atat la sensul propriu cat si la figurat. Te poti aseza avand o carte in fata si nu esti in stare sa absorbi vreo informatie, si asta pentru ca nu esti capabil sa retii anumite date. Memoria ta nu e suficient de dezvoltata, nu ai 'antrenamentul' necesar, chiar nimeni nu a putut sa invete in 2-3 zile ce nu a invatat in ani buni de scoala.
Eu vad si acum la scoala, profesorii vin la ora, dicteaza ce au de dictat si pleaca. Elevii sunt obisnuiti sa aibe totul de-a gata. Au carti cu esee, comentarii si analize. E foarte usor sa copiezi un eseu iar apoi sa il inveti. In ziua de azi se pune accent pe notele pe care le ai si nu atat pe informatiile care le detii. Sunt elevi care nu pot reproduce exact ceea ce au scris in caiet, altii se emotioneaza incat nu sunt in stare sa spuna ceea ce ei cred ca au invatat acasa. Elevilor li se da totul, dar nu li se arata cum trebuie invatat.
O scoala cu adevarat buna este aceea in care esti invatat sa asimilezi lucrurile, informatiile, datele. Exista profesori extraordinari, oameni care predau din pasiunea lor de a-i invata pe altii, care au un dar special si pun la dispozitia elevilor toate cunostiintele lor. Datorita acestor profesori se poate invata, sa inveti.
Totul porneste de la primii pasi pe care ii facem intr-o asemenea institutie. Metoda invatatului se descopera atunci la inceput iar pe parcurs se dezvolta doar. O data ajuns la liceu fiecare elev trebuie sa fie capabil sa isi exprime propria parere, sa analizeze un text, sau sa stie deja ce metoda de invatat ii este caracteristica. Dar elevii nu sunt pregatiti, multi au fost obisnuiti intr-un mod inconstient sa invete totul din caiet iar a doua zi sa reproduca continutul. Au fost felicitati, notati cu 10 si au mers mai departe primind premii si laude.
Cu siguranta in fiecare scoala exista profesori devotati muncii pe care o depun, persoane care se straduiesc sa transforme elevii in oameni de calitate.
In zilele noastre dispunem de o tehnologie avansata, de noi metode de invatat, majoritatea elevilor se bucura de conditii propice pentru a invata dar le lipseste cu desavarsire interesul, motivatia. Elevii nu sunt motivati suficient, ei nu stiu ca viata nu le poate oferi totul pe tava asa cum au fost obisnuiti si chiar daca esti in stare sa termini o facultate nu te va face nimeni peste noapte director de dragul diplomei. Aici nu tine atat de mult de scoala, cat si de educatia primita si mediul in care traiesti. Eu stiu ca sunt profesori care nu ofera niciun interes, si e greu sa fi motivat sa inveti o materie poate deosebita dar predata intr-un mod plictisitor. Din pacate exista goluri din acestea formate de nepasarea celui care preda, din lipsa de pregatire. Dar daca privim partea frumoasa, sunt profesori care dau tot ce au mai bun, care ne motiveaza sa invatam. Uneori inveti doar de dragul acelei ore sau se poate si de frica. Existe multe forme de a fi motivat, unii vor sa se impuna si isi cladesc o personalitate care inspira teama.
Gimnaziul si liceul poate nu sunt cele mai importante etape, dar sunt locurile unde te formezi ca si persoana rationala, unde te imbogatesti intelectual pentru prima data. La facultate, nu te va mai invata nimeni cum sa inveti, acolo daca nu ai invatat pana acum si iti vei dori cu adevarat sa faci ceva, te vei lovi de niste bariere nu foarte simple de trecut. Au fost persoane care nu au avut interesul necesar pentru a invata pana la 18-19 ani, dar apoi in timpul facultatii si-au dat seama ca cititul de 2-3 ori inaintea unei ore nu este suficient pentru a fi bun intr-un anumit domeniu.
Conteaza sa fi bun in ceea ce faci, si fiecare e responsabil pentru sine, chiar daca dispunem de mai multa teorie decat de practica, noi ca si elevi trebuie sa analizam lucrurile in asa fel incat sa gasim mereu locuri de practica. Exista voluntariate si multe organizatii unde putem pune in practica cunostiintele dobandite.
Avand un profesor bun si o scoala exemplara, suntem singurii responsabili de vreun esec. Pentru ca asa cum exsta oameni devotati care au vrut sa ne invete ceea ce ei stiu cel mai bine, tot asa trebuie sa existe un elev dornic de cunoastere si mai ales perseverent.
Si toate astea pentru ca se apropie iar bacul, si speram ca de data aceasta sa nu mai avem surprize neplacute. Sunt unii pasi importanti care trebuie facuti, fara de care nu putem trece prin viata. Si depinde totul de noi ca si elevi, atunci cand suntem lasati sa ne descurcam singuri, daca intr-adevar ne dorim ceva mai mult de la viata aceasta.

Leac pentru insensibilitate

"Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?... "

De ce ? De ce sa schiopatez ? Pot sa merg la fel bine ca si inainte, sa calc pe toata talpa ca de obicei. Ce reprezinta sarutul tau incat eu ar trebui sa am grija de el ? E primul sarut, sau ultimul ?
Defapt, nici nu am vrut sa inteleg vreodata adevarata semnificatie a poemului. Daca tu ai schiopata pentru a nu-mi strivi sarutul, poate as schiopata si eu. Am avea grija reciproc sa nu ne strivim saruturile.
Ar trebui sa raspunzi tu primul pentru ca daca m-ai lasa pe mine as spune: Nu. De ce sa fiu atenta la fiecare pas, de ce sa schiopatez putin pentru a nu strivi sarutul tau, de ce sa las sa isi faca efectul toata dragostea si emotia depusa in acel sarut !?
De fiecare data cand citeam acest lucru, ma gandeam cat de profunda trebuie sa fie iubirea incat sa spui ca ai schiopata doar pentru a pastra magia acelui sarut.
Citesc si acum poemul si nu imi trezeste niciun sentiment aparte. Nu as schiopata, chiar deloc. As aprecia gestul, ti-as multumi pentru sarut, dar chiar sa schiopatez .. cred ca ar fi un efort prea mare.
In momentul in care voi fi impresionata sau induiosata de un asemenea gest, atunci voi stii ca s-a intamplat ceva cu mine. Ai putea sa te consideri norocos cand voi decide sa iti pastrez urma sarutului, cand voi avea grija sa nu iti strivesc dragostea presarata in acel sarut. Zic asta pentru ca nu poate orice urma de sarut sa dainuie peste corpul si sufletul meu.
Dar acum nu pot, imi e bine sa simt asfaltul rece, sa calc fara sa imi pese ca exista ceva ce s-ar putea desprinde sau pur si simplu sa se despice in mii si mii de particule.

Oamenii vor să schimbe totul, dar, în acelaşi timp, ar dori ca totul să rămână la fel.

1. Dragostea: Eu sunt totul şi nimic. Sunt ca vântul şi nu pot intra acolo unde ferestrele şi uşile sunt închise. I-am răspuns: Dar eu sunt deschis pentru tine. Iar ea mi-a răspuns: Vântul e făcut din aer. Este aer în casa ta, dar totul e închis. Mobilele se vor umple de praf, umezeala va distruge tablourile şi va păta pereţii. Vei continua să respiri, vei cunoaşte o parte din mine - dar eu nu sunt o parte, sunt Totul şi asta n-o să afli niciodată. 
2. Te iubesc mult, cum n-am mai iubit niciodată şi tocmai de aceea plec pentru că, dacă aş rămâne visul s-ar transforma în realitate, în dorinţa de a poseda, de a dori ca viaţa lui să fie a mea. In fine, toate lucrurile care transformă dragostea în sclavie.
3. Acceptăm adevărul numai după ce l-am negat din tot sufletul. 
4. Dragostea ramane. Doar oamenii se schimba.

Eu sunt totul si nimic. Un intreg pe care nu il vei descoperi vreodata, nu sunt ceea ce vezi tu in fiecare particica aruncata in departare. Nu poti nici sa cauti fiecare parte pentru a forma un intreg, pentru ca nu vei stii cum sa le potrivesti ca sa se adevereasca forma reala.
La fel se intampla cand ai impresia ca esti pregatit pentru 'ceva'. Stai cu bratele deschise asteptand sa te intampine ceea ce iti doresti.
 La un moment dat e posibil si sa intampini ce iti doresti. In sufletul tau este aer suficient, pentru ca ai asteptat mult si crezi ca este momentul oportun. 
Esti fericit, te trezesti dimineata cu forte proaspete, gandurile tale se impletesc cu fericirea care ti s-a ivit. 
Dar aerul acela e inchis in tine, e nesiguranta care incetul cu incetul iti distruge fiecare parte din sufletul tau. Ai ajuns sa iubesti, sa te gandesti zilnic la acea persoana, sa faci lucrurile care le facea doar acea persoana, practic sa traiesti o viata care inainte nu era a ta si sa crezi ca acesta e cursul normal pe care viata ta trebuie sa il urmeze. 
Continui sa iubesti, sa respiri acelasi aer dar nu ajungi sa cunosti totul pe deplin. Ajungi in momentul in care iti doresti mai mult, cand sentimentele nu sunt de ajuns, cand ratiune iti e orbita de sentimentul de a domina, de a poseda ceva ce niciodata nu a fost al tau si nici nu va fi. 
Defapt ajungi sa iubesti prea mult, sa iubesti cum nu ai mai iubit vreodata. Si faci asta intr-un moment inoportun, cand nu esti pregatit sa cunosti TOTUL, cand acel intreg reprezinta o provocare pe care nu o poti infrunta.
Te lupti cu tine insusi sa treci peste toate greutatile, faci eforturi zilnice ca sa supravietuiesti unei iubiri care te macina, oricat de evident este adevarul, il negi din dorinta acea arzatoare care te face sa crezi ca undeva e posibil sa te fi inselat.
 Ratiunea iti e intunecata de sentimentul iubirii, de faptul ca adancul sufletului mai pastrezi urmele acelea de aer. Totusi aerul acela era inchis in tine, nu era nimic nou, nu era ceva care te putea proteja sau avertiza.
Incepi sa iti dai seama ca ai cazut intr-un abis din care nu mai poti iesi. Iubesti si te temi de ceea ce orizontul iti confera.
Alegi sa pleci, ca sa nu iti indeplinesti visul de a iubi din tot sufletul, cu fiecare respiratie si cu fiecare parte din fiinta ta. 
Nu erai pregatit, nu ai avut de unde sa stii asta. Nu aveai destule cunostiinte, ratiunea iti joaca feste, esti atat de confuz incat se asterne praful peste sufletul tau. Iar umezeala lasa urme pe intreg corpul, suferi si nu vrei sa accepti adevarul. Nu vrei sa vezi ca ai negat din tot sufletul ceva ce mereu a fost acolo, in fata ta, era atat de evident precum si de real. 
Te doare sa vezi ca nu este ce ti-ai dorit, ca nimic din ce credeai tu nu este precum pare. Ca a fost o iluzie mai mult, o speranta puternica care a creat un sentiment de dragoste.
Inevitabil te schimba, fiecare experienta te schimba, te face sa observi lucrurile diferit, sa fi mai obiectiv, sa nu te lasi in voia sortii, sa analizezi fiecare oportunitate. Majoritatea oamenilor se schimba, in bine sau in rau, dar se schimba. 
Dragostea, ramane acolo, intre cei doi, ramane unde credeam noi ca ii este locul, nu ramane neaparat in realitate, dar in visul nostru ramane exact cum ne-am fi dorit sa fie. 
Ai ajuns sa cunosti o parte, dar ca sa cunosti intregul mai ai de parcurs multe drumuri, trebuie sa treci prin lanturi de foc si atunci cand treci fara sa te arzi, vei fi pregatit sa cunosti TOTUL. Dar nu te grabi sa incerci ceva pentru care nu esti pregatit. Nu te grabi sa fi motivul schimbarii cuiva, daca stii ca nu poti reprezenta o experienta placuta. 
Calculeaza-ti pasii astfel incat binele tau sa nu fie cladit pe suferinta celor din jur. Acorda-ti o sansa pentru a cunoaste mai bine tot ce nu ai avut sansa pana acum, schimba foaia, apreciaza ce ai in jur, spune o vorba buna celor dragi inainte sa ii pierzi.


Poate candva iti vei dori sa schimbi totul, de aceea actioneaza acum ca sa nu te ivesti de ceva ce nu mai poti schimba. Nu lasa sa fie prea tarziu, pentru ca va fi prea tarziu. In realitate incearca sa schimbi peste ce nu ai putut trece.

In jurul lumii

Majoritatea oamenilor scriu atunci cand emotiile, fie ele constructive sau negative, depasesc o anumita limita. Din prea multa iubire, din prea mult extaz, poate chiar tristete sau dezamagire, iau nastere adevarate povesti de viata, poezii, drame sau comedii. Defapt oamenii scriu cand sunt foarte indragostiti, nu stiu daca iubirea are superlativ dar iti da o oarecare stare de euforie.

 In cealalta extrema se gasesc cei care sunt dezamagiti, cei care au fost nevoiti sa treaca prin multe si sunt satuli de ceea ce se petrece in jurului lor etc. Lista poate continua pe ambele parti, dar ideea e ca ne-am blocat intr-un spatiu in care nu mai delimitam ceea ce e frumos, ceea ce e util, ceea ce trebuie promovat. 


Toata lumea are probleme, toti sufera, fiecare e indragostit de 'persoana perfecta', toti avem cate un norisor pe care traim si unde mai gasim din cand in cand cate un gol de aer. 
Cu totii avem in aceasta lume caractere care ne displac, iar aici ma refer la caracterul, personalitatea unora. Daca ne amintim mereu de tot ceea ce nu ne place nu cred ca vom vedea vreodata ceva ca sa ne placa. Chiar eu o spun cu dedicatie speciala pentru mine si apoi pentru restul. Cred ca ma pricep sa gasesc persoane si lucruri care sa imi displaca. Asta nu ar fi o mare problema, pentru ca am inventat o cutie mare care se numeste 'ignore'. Voiam sa ma asigur ca are fiecare cate un loc ca sa se simta comfortabil. Ceea ce e surprinzator de trist, e sa nu iti mai placa ceva ce candva era aproape perfect. Unii au un dar special de a strica ceea ce tot ei s-au chinuit sa cladeasca. 


Niciodata nu mi-a placut sa cer socoteala unor fapte, sa despic firul in patru, m-am bazat ca unele lucruri sunt logice, altele trebuie sa vina de la sine, sau pur si simplu am crezut ca deja nu mai e nevoie sa spun eu ce e bine si ce e rau. Multi au luat asta ca pe un mod de a profita, mai mult sau mai putin. In general omul chiar si involuntar profita cand i se ofera ocazia. 


Imi amintesc cand i-am spus unui prieten, ca desi nu obinuiesc sa fac reprosuri nu inseamna ca nu vad atunci cand nu se procedeaza corect. Doar ca ar fi inutil sa tin o predica despre viata acolo unde toate lucrurile care as putea sa le spun, se stiu deja, dar se ignora. La fel imi amintesc privirea lui nedumerita pentru ca el nu imi gresise cu nimic si totusi am facut precizarea asta. 


Greseala mea e ca mereu vad si ceea ce nu se vede, imi dau seama de felul omului si de multe ori nu imi place. Asa si cu lucrurile care nu imi plac, nu imi trezeste interesul ceva ce pentru mine e inutil. 
Vreau sa am ce sa invat, ceva nou, nu sa repet aceleasi lucruri care deja le-au repetat altii si nu au ajuns nicaieri, nu vreau sa ma invart mereu intr-un cerc fara sa imi dau seama unde pot ajung si cat de sus pot ajunge. 
Vreau sa fiu inconjurata de persoane cu un anumit potential, de viata, de cunoastere, de iubire. 
Toate celelalte persoane care printr-un gest sau altceva au ajuns sa intreaca limita, un sfat atat pentru mine cat si pentru ceilalti: indrazniti sa va creati un loc unde sa depozitati tot ceea ce nu mai are loc in viata voastra. 


Nu trebuie sa urasti ceva ce nu iti place, nu am inteles niciodata sentimentul asta, trebuie sa inveti sa traiesti fara anumite lucruri si persoane, trebuie doar sa nu iti pese de tot raul din jurul tau. Sa inveti mereu sa fi diferit decat cei pe care nu ii placi.


Oricum nu va ajunge nimeni nicaieri lamentandu-se. Poate viata nu este si nici nu va fi vreodata cum ne-am dorit, dar mereu exista ceva care sa ne dea o mica speranta, cat sa putem razbi. Sunt lucruri foarte frumoase, care ne pot indulci fiecare dimineata si sa ne inveseleasca pe parcursul zilei astfel incat seara cand ne asternem capul pe perna vom avea impacarea ca a mai trecut o zi si ca sufletul nostru e intact cu o urma de fericire pe el.


Sunt adevarate toate dramele mediatizate, toate povestile triste, toate problemele care ti se spun cand vorbesti cu prietenii. Dar fiecare are probleme, viata nu e roz pentru nimeni, dar nu iti da dreptul nici tie, nici mie, nici nimanui sa foloseasca asta drept scuza pentru cele infaptuite.

Eu vreau o schimbare, eu vreau ceva diferit, am pretentii dar nu sunt exagerate (niciodata nu am avut pretentii de la cei care nu erau capabili, dar din comoditate au renuntat). Vreau sa vad un exemplu bun de urmat, pentru ca din cele negative am preluat destule informatii cat sa imi dau seama ca vreau sa fiu cu totul si cu totul opusa lor. 


Ca si urmare, voi citi o carte, voi citi experientele altora mai invatati, imi voi da seama unde s-a gresit si de ce s-a gresit, imi voi da seama de ceea ce tu nu ai fost in stare. Voi observa detaliile amanuntit si voi stii unde ma vad peste 10 ani. Cu siguranta nu in acelasi loc impreuna cu tine, pentru ca cei care se obisnuiesc cu fiecare firmitura primita, cu fiecare rezumat al unei opere marete, cu fiecare persoana inferioara nu isi au locul printre cei care au prententii in a deveni mai buni si mai sufletisti, o carte originala cu citate autentice si nu introduse la nimereala in rezumat.


Daca te-a deranjat totusi cele spuse, daca esti nedumerit si iti pui intrebari despre actiunile tale .. sa stii dragule ca mai ai o scapare, daca ramai rece si indiferent ti-ai castigat titlul de mediocru. 


Pentru mine ar fi o bucurie imensa sa fie cineva deranjat de cele spuse.

Adunate intr-un colt de suflet II

Cantec - Nichita Stanescu

E o întâmplare a fiintei mele
si atunci fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrisnesti intr-o imbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu.

Să stam de vorba, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, si izbeste-mi
timpla de stele, până când
lumea mea prelunga si în nesfirsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt si mult mai curând.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se,
doua culori ce nu s-au văzut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pământ,
una foarte de sus, aproape rupta
în infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntimplarii ca sunt.

( pentru moment autor anonim) 

Te voi astepta tot acolo, pe-a doua treapta...
Unde ne-am intalnit si unde m-ai sarutat pentru prima data...
Unde ne-am spus prima data te iubesc.
Si te voi astepta pana vei veni...
Ploaia ne va boteza iubirea, cum a facut-o de atatea ori.
Ne va saruta si ne va binecuvanta pacatul.

Ea e singura care ne leaga inca...
Mereu ne va cununa
Si ne va condamna, reinnoind blestemul in care traim de atata timp...
Ne cunoaste povestea.
Si-o aduce aminte mai bine ca noi.

Vom bea impreuna si vom inchina cu regret paharul,
Caci soarele rasare curand si nu stim sigur ca asta vrem.
Dar stim ca inevitabilul e... ei bine, inevitabil
Si timpul nu sta in loc pentru doi complicati...

Asa ca renunt....sa ma mai mint ca pot fara tine.
E in zadar.....sa cred ca exista mantuire si vreo cale mai usoara de a te uita.
Te urasc....deoarece m-ai schimbat.
Si te condamn....la o viata frumoasa.

Astazi strigam unul la altul si ne spunem ca ne uram pentru cum ne-am afectat.
Pentru cum ne-am intors reciproc planurile pe dos,
Pentru surpriza si pentru imprevizibil,
Pentru viata si pentru moarte.
Dar stim ca nu se va incheia asa si acum...

Te urasc de la primul sarut pana la ultima lacrima...
Si te-as dori disparut, caci atat de tare mi-ai intinat inima de tine incat,
Amintindu-si, ma inteapa si imi opreste respiratia...
Nu-i nimic insa: promit ca voi invata sa nu mai respir.

Dar tot te voi astepta ,chiar pana nu vei mai veni, si dupa,
Acolo unde avem atatea inceputuri si finaluri.
Locul nostru...sfant.

Anti-daca - Kostas Varnalis 

De poti sa faci pe prostul cand altul te repede-
Facand-o pe desteptul- si c-un cuvant nu-l certi;
De nu te-ncrezi in nimeni si nimeni nu te crede;
De-ti poti ierta pacatul, dar altora nu-l ierti;

De numai o clipa un rau sa-l implinesti
Si daca minti mai tare cand altii nu spun drept;
De-ti place in iubire cu ura sa izbesti
Si totusi iti pui masca de sfant si de intelept;

De te tarasti ca viermii si-n visuri nu-ti iei zborul
Si numai interesul il sui la rang de tel;
De parasesti invinsul si treci cu invingatorul
Si-i vinzi, fara sfiala, pe amandoi la fel ;

De rabzi sa-ti afli scrisul si spusa, talmacite
Drept adevar, sa-nsele multimea oarba si
Cand vorbele si fapta in vant ti-s risipite,
Tu dandu-le la dracu, poti altele scorni;

De poti sa faci intr-una dintr-un castig, o mie
Si patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn;
De nu-ti platesti banutul luat ca datorie,
Dar tu sa fii platitul gasesti ca-i drept si demn;

De poti sa-ti storci si gandul si inima si nervii,
Imbatranite-n rele, sa faca rele noi
Si sub nehotarare plecandu-te ca servii,
Cand toti striga: inainte! doar tu sa strigi: inapoi!;

Daca stand in multime te-mpaunezi semet,
Dar langa cel puternic ingenunchezi slugarnic
Si pe dusmani sau prieteni, tratandu-i cu dispret,
Te faci ca tii la dansii dar ii inseli amarnic;

Daca nu pierzi momentul sa faci oriunde un rau
Si-n umbra lui te-linisti ca-n umbra unui pom,
Al tau va fi Pamantul cu tot prisosul sau;
Vei fi intre Domni, Intaiul, dar niciodata OM!

Rudyard Kipling - "Daca"

De poţi să nu-ţi pierzi capul 

Cînd cei din preajma ta şi-l pierd,
Şi pentru asta ţi-aduc o vină grea;
De poţi să crezi în tine cînd se-ndoiesc cei mulţi
Şi totuşi, de-ndoiala acestora să-asculţi,
De poţi s-aştepţi şi de-aşteptare să nu fii obosit,
Iar de te mint vreunii, să nu te simţi minţit;
De poţi visa , iar visul stapîn să nu-ţi devie,
De poţi gîndi, iar gîndul o ţintă să nu-ţi fie,
De poţi să-nfrunţi izbind şi soarta dimpotrivă
Şi să te porţi cu-aceste năluci deopotrivă
De vezi sfărmate lucruri cu viaţa ta plătite
Şi poţi să le-nalţi iarăşi cu scule învechite,
De poţi să strîngi grămadă tot ce-ai agonisit
Şi să-ţi încerci norocul cu banul azvîrlit
Iar de vei pierde totul s-o iei de la-nceput
Fără să scoţi un murmur de ceea ce-ai pierdut,
De rabzi ca adevărul ce-ai spus fără prihană
Răstălmăcit să-ajungă pentru nebuni capcană,
De poţi puterea, nervii şi inima sili
Să-ţi mai slujească mult, încă, după ce-or pieri
Şi să ţii piept la toate, deşi n-ai sprijin drept nimic
Decît voinţa ce te-ndeamnă ''ţine piept!'',
De poţi vorbi cu gloata şi să-ţi păstrezi tăria,
Ori de-i umbla cu regii să nu-ţi pierzi omenia,
De n-o putea nici unul să-ţi dea vreo lovitură
Şi toţi te-or ţine-n seamă, dar nu peste măsură,
De poţi să umpli bine momentul trecător
Cu şaizeci de secunde cît ţine drumul lor,
Al tău va fi pamîntul cu-a' sale bogăţii
Şi mai mult decît asta, OM, fiule vei fi!

Adunate intr-un colt de suflet

Menelaos Ludemis - "Gandeste-te" 

Gandeste-te la acela
Care-a facut din viata lui mai multe vieti
Sa le traiasca una cate una
Si le-a pierdut pe toate deodata.

Gandeste-te la acela
Care si-a cheltuit toate suflarile
Ca sa urce in varf
Si nu i-a mai ramas niciuna
Ca sa coboare.

Gandeste-te adanc si la cei
Care s-au gandit in viata
Atat de mult
Incat si-au pierdut mintile.

Gandeste-te
Si mai adanc
Si mai amarnic
Si plangi
Pentru cei
Care nu s-au gandit
Niciodata.

Menelaos Ludemis - "Floare magica"

Spune-mi sincer. EU?...
Eu să fi fost acela pe care l-ai iubit?
Pune mâna pe inimă - nu aici, dincolo!
Aşa. Şi acum spune-mi,
Eu să fi fost?

Mi se pare că greşim.
Greşim amândoi, amar.
Tu că ai spus-o,
Eu că am crezut-o.
Ne-am iubit? Poate...
Dacă unul nu e nebun,
Celălalt e mincinos.
Să fi iubit eu? Poate...
Să fi iubit tu? Cine ştie?...
Să ne fi iubit amândoi?
Numai Dumnezeu ştie,
Dar El nu prea există.

Vai, vinul dragostei în beau doi,
Dar se îmbată numai unul.
Unul câte unul,
Aşa cum merg ocnaşii
Cu ghiuleaua de plumb la picioare.
Să nu spui că-s aspru. Nu.
Dacă m-ai iubit într-adevăr,
În curând vei uita.
Şi atunci va veni rândul meu
Pentru o dragoste pătimaşă
O dragoste fără margini,
Dragoste de adolescent.
De bătrân.
De copil.
Dragoste până în pânzele albe.
Până la prăpastie.
Până la sfârşit.
O dragoste... pe care,
Dacă te-oi fi iubit vreodată,
N-ar fi trebuit să ţi-o dau!

Espero curarme de ti - Jaime Sabines

Espero curarme de ti en unos días. Debo dejar de fumarte, de beberte, de pensarte. Es posible. Siguiendo las prescripciones de la moral en turno. Me receto tiempo, abstinencia, soledad.

¿Te parece bien que te quiera nada más una semana? No es mucho, ni es poco, es bastante. En una semana se puede reunir todas las palabras de amor que se han pronunciado sobre la tierra y se les puede prender fuego. Te voy a calentar con esa hoguera del amor quemado. Y también el silencio. Porque las mejores palabras del amor están entre dos gentes que no se dicen nada.

Hay que quemar también ese otro lenguaje lateral y subversivo del que ama. (Tú sabes cómo te digo que te quiero cuando digo: «qué calor hace», «dame agua», «¿sabes manejar?», «se hizo de noche»... Entre las gentes, a un lado de tus gentes y las mías, te he dicho «ya es tarde», y tú sabías que decía «te quiero»).

Una semana más para reunir todo el amor del tiempo. Para dártelo. Para que hagas con él lo que quieras: guardarlo, acariciarlo, tirarlo a la basura. No sirve, es cierto. Sólo quiero una semana para entender las cosas. Porque esto es muy parecido a estar saliendo de un manicomio para entrar a un panteón.

Love her like there's no tomorrow..

“You're going to come across people in your life who will say all the right words at all the right times. But in the end, it's always their actions you should judge them by. It's actions, not words, that matter.”

“I don't mind living in a man's world, as long as I can be a woman in it.”

“If one day you feel like crying...
call me
I don't promise that
I will make you laugh
But I can cry with you.
If one day you want to run away
Don't be afraid to call me.
I don't promise to ask you to stop,
But I can run with you.
If one day you don't want to listen to anyone
call me
Ipromise to be there for you
but I also promise to remain quiet
But...
If one day you call
and there is no answer...
come fast to see me..
Perhaps I need you.”

“I no longer believed in the idea of soul mates, or love at first sight. But I was beginning to believe that a very few times in your life, if you were lucky, you might meet someone who was exactly right for you. Not because he was perfect, or because you were, but because your combined flaws were arranged in a way that allowed two separate beings to hinge together.”

“You may not be her first, her last, or her only. She loved before she may love again. But if she loves you now, what else matters? She's not perfect - you aren't either, and the two of you may never be perfect together but if she can make you laugh, cause you to think twice, and admit to being human and making mistakes, hold onto her and give her the most you can. She may not be thinking about you every second of the day, but she will give you a part of her that she knows you can break - her heart. So don't hurt her, don't change her, don't analyze and don't expect more than she can give. Smile when she makes you happy, let her know when she makes you mad, and miss her when she's not there.”


“Every woman's heart has different instructions. They're written through her eyes, in her smile, through her actions and in her tears. She just has to find someone who cares enough to read them.”


“Life is too short to wake up with regrets.
Love the people who treat you right.
Forget about the ones who don’t.
Believe everything happens for a reason.
If you get a second chance, grab it with both hands.
If it changes your life, let it.
Nobody said life would be easy.
They just promised it would be worth it. ”

“I decided long ago, never to walk in anyone's shadows
If I fail, if I succeed
At least I live as I believe
No matter what they take from me
They can't take away my dignity
Because the greatest love of all
Is happening to me
I found the greatest love of all
Inside of me
The greatest love of all
Is easy to achieve
Learning to love yourself
It is the greatest love of all.”

“There are men and women who make the world better just by being the kind of people they are. They have the gift of kindness or courage or loyalty or integrity. It really matters very little wheather they are behind the wheel of a truck or running a business or bringing up a family. They teach the truth by living it.”

“Never say you are happy when you are sad,
never say you are fine when you are not ok,
never say you feel good when you feel bad and
never say you are alone when i’m still alive.” 

“Missing someone isn’t about how long its been since you’ve seen them last
or the amount of time since you last talked. It’s about that very moment when you’re doing something and wish that they were right there with you.”

“If you want happiness for an hour – take a nap.If you want happiness for a day – go fishing.
If you want happiness for a month – get married.
If you want happiness for a year – inherit a future.
If you want happiness for a lifetime – help someone else.”

“Don’t worry when I argue with you, worry when I stop because it means there’s nothing left to fight for.”

“I’ve learnt that…just because someone doesn’t love you the way you want them to, doesn’t mean they don’t love you with all they have.”

“Affection isn’t measured when both takes care of each other.
It is measured when one ignores, and the other still continues to care.”

“Remember me? I used to be your favorite hello, your hardest goodbye, I used to be the person you wanted to talk most and will miss if you didn’t get to talk to me. I used to be someone you wanted to be with everyday and night, I used to be the first thought in your mind in the morning and the last thought before you go to sleep, I used to be the girl who you wished to see me smile when I’m down and who wish I didn’t cry, I used to be the most beautiful girl to you. Yes. I used to be that person.”

 

Păstrează cu grijă această clipă. Mâine o vom căuta amândoi.

Atat dureaza: 5 minute. Atat dureaza sa intalnesti tot ce ai visat vreodata, dragostea ta, EA, care te pastreaza in sufletul ei in ciuda acestei distante de 5 minute. EA, a fost alaturi de tine in diminetile cand nimic nu isi avea rostul si te-a iubit pana la lasarea serii cand adormeai cufundat in bratele ei pline de caldura.

Ii impiedica doar 5 minute sa isi gaseasca privirile mult cautate, sa suspine dupa primul sarut si sa se lase prada altor mii de sarutari patimase. Ei nu pot depasi aceasta distanta, nu se pot cauta, nu se pot privi pentru ca in momentul in care o vor face, dorinta lor va exploda si  nu va mai conta nimic decat trupurile lor si o pata de iubire.

EA - o persoana extrem de orgolioasa, care a obtinut tot ce si-a propus, o fire independenta, o doamna pentru care cariera ei e totul. Prin ochii ei mari si patrunzatori au trecut multe, au vazut ce nu credeau ca vor vedea vreodata. In inima ei rece si calculata s-au strecurat multi, a strans multa iubire si a avut de impartit pentru fiecare persoana care simtea ca se prabuseste. Mainile ei tinere au scris mult, au atins lucruri de nepretuit si au mangaiat pentru alinare alte suflete nevoiase.

EL - o persoana care stie mereu ce sa spuna, cum sa o spuna si cand sa o spuna. Si-a adunat fiecare poveste si a alaturat-o experientei sale. In spatele ochilor lui albastri si plini de viata se afla cel care stie totul, care are o imensa pasiune pentru cunoastere, pentru tainele trecutului. Cu o puternica ratiune a invins lumea, cu un strop de umor isi ademeneste adversarii si ii invinge. Inima lui a fost plina de sentimente, a iubit mult si inca mai are multa iubire de oferit. Un domn pentru care biroul lui si singurul prieten devotat omului e esential.

Ei se iubesc dar  nu sunt impreuna, niciunul nu face parte din viata celuilalt. EA e motivul tineretii lui, motivul pentru care se trezeste mai viu, mai sigur stiind ca face parte din sufletul ei. EL e motivul maturitatii ei, o maturitate precoce care ii da forta necesara sa descopere si sa invinga. Se asteapta unul pe altul, e o asteptare provizorie deoarece niciunul nu poate stii cat va dura asteptarea. Se ating in vise, se cheama si se iubesc. Atat de departe sunt deolalta amandoi.

Trecand prin viata lor, fiecare isi creaza o poveste, fiecare in drumul lui se intalneste cu altcineva. Dar povestea lor e gravata cu litere de aur, semnificatia clipelor petrecute nu se sterge cu timpul. Sufletele lor au nevoie unul de celalalt, i-a unit destinul incat fiecare sa joace un rol important in viata celuilalt. Astfel fiecare actiune a lui are un efect asupra ei si invers.

Nimeni nu stie cu siguranta de ce nu se hotarasc sa rupa aceasta distanta, e posibil ca in centrul celor 5 minute sa se ascunda multe. Isi pastreaza iubirea pentru ei, pentru trupurile lor care tremura la fiecare intalnire intamplatoare. Ei stiu ca se vor regasi mereu, poate acesta e principalul motiv pentru care iubirea lor dainuie etern. Locul ei nu poate fi ocupat, privirea ei nu poate fi uitata, a pierdut-o atat de usor doar pentru ca ea sa ramana in permanenta o parte din el.

EA ii va sopti intr-o clipa rece ca se va intoarce. Ca ce a fost menit sa se intample se va intampla si totul va rasari in jurul lor. Timpul va sta in loc pentru iubirea lor, sacrificiile vor fi rasplatite iar cei doi atat de diferiti se vor gasi si isi vor completa toate imperfectiunile.

Si toate astea intr-o alta viata. Acolo unde isi vor putea crea o alta lume. Acolo unde se vor putea bucura necontenit de tot ce ei reprezinta, pentru ca aici in viata aceasta si-au pierdut curajul.
Pastreaza clipa in care o vei cuprinde din nou, pastreaz-o si pentru ziua de maine cand te vei trezi fara ea si pentru zilele care vor urma in lipsa ei.

O frumoasa poveste de dragoste

E o poveste pe care nu am mai citit-o, am vazut-o intamplator undeva si m-a impresionat gestul.


A intalnit-o la o petrecere. Era asa de stralucitoare ca toti baietii se uitau dupa ea, in timp ce el era asa de obisnuit ca nimeni nu-i dadea atentie.

La sfarsitul petrecerii si-a luat inima in dinti si a invitat-o la o cafea. Desi a fost surprinsa, pentru ca era politicoasa i-a acceptat invitatia. Au intrat intro cafenea foarte draguta, au comandat cafeaua…El era asa de emotionat ca nu putea sa spuna aproape nimic si nu-si gasea locul…dupa un timp, fata i-a spus ca ar vrea sa plece acasa.

Deodata, baiatul l-a chemat pe chelner si l-a rugat sa-i aduca putina sare.”Imi place sa beau cafea cu sare.”Toti l-au privit ca pe un ciudat.Baiatul a simtit ca se inroseste, dar a pus sarea in cafea si a baut.Fata l-a intrebat curioasa:”De ce ai aceasta placere?”.”Cand eram mic locuiam langa mare si-mi placea sa ma joc in apa marii, imi placea sa simt gustul marii care e acelasi cu al cafelei cu sare.Acum, de cate ori beau cafea cu sare, imi amintesc de copilarie, de orasul meu natal…imi lipseste asa de mult orasul meu, mi-e dor de parintii mei care locuiesc acolo.”In timp ce vorbea, au inceput sa-i curga lacrimile.Fata s-a emotionat foarte mult auzindu-i cuvintele spuse din adancul inimii.Un barbat care vorbeste despre dorul de casa e un om care iubeste familia, se ingrijeste de familie, este responsabil de soarta familiei…Atunci a inceput si ea sa vorbeasca, i-a povestit despre orasul ei, copilarie, familie.


Au povestit multe amandoi si asa a inceput o prietenie frumoasa.Au inceput sa se intalneasca si sa se cunoasca mai bine.Fata a vazut ca el e un om care-i indeplineste dorintele, e tolerant, are o inima buna, calda, e grijuliu.Era un om asa de bun ca fata ii simtea lipsa, ii era dor de el.Povestea lor continua ca toate povestile frumoase de dragoste – printesa se marita cu printul si traiesc fericiti pana la adanci batraneti.Si, de cate ori facea cafea, ea ii punea intotdeauna putina sare,deoarece stia ca asa-i place lui.

Au trecut anii si ei erau fericiti.Dupa vreo 40 de ani de cand erau impreuna, el i-a scris o scrisoare in care spunea:”Draga mea, te rog iarta-ma, iarta-mi minciuna vietii mele.E singura minciuna pe care ti-am spus-o – cafeaua cu sare.Iti amintesti prima noastra intalnire?Am fost asa de emotionat atunci ca, desi imi trebuia zahar, am cerut sare.Mi-a fost jena sa-mi corectez greseala, asa ca am mers mai departe.Nu m-am gandit nici un moment ca ar putea fi inceputul conversatiei noastre.Am incercat sa-ti spun adevarul de mai multe ori, dar mi-a fost asa de teama s-o fac.Iti promisesem sa nu te mint niciodata….Acum mi-e teama sa nu mor inainte de a-ti spune adevarul – nu-mi place cafeaua cu sare – ce gust neplacut are…Dar am baut toata viata cafea cu sare.De cand te-am cunoscut nu mi-a parut rau de nimic din ce am facut pentru tine.Avandu-te langa mine este cea mai mare fericire din viata mea.Daca m-as mai naste odata, tot pe tine te vreau in viata mea, chiar daca va trebui sa beau din nou cafea cu sare.”

Femeia a inceput sa planga udand scrisoarea cu lacrimile ei.

Daca ar intreba-o cineva:”Ce gust are cafeaua cu sare?”raspunsul ei ar fi:”Este dulce.”

Retineti ca dragostea nu e uitare ci iertare, nu se vede dar se simte, nu se aude, dar se asculta, nu trebuie lasata sa plece ci se pastreaza!

Niciodata nu e tarziu .. dar uneori e prea tarziu

Aici e o contradictie..

Paradoxal niciodata nu e tarziu sa ii spui cuiva ceea ce simti, dar uneori poate fi prea tarziu pentru ca s-ar putea sa nu mai aiba niciun efect sentimentele tale. 

Niciodata nu e tarziu sa iti ceri scuze, dar uneori poate fi prea tarziu intrucat cu trecerea timpului, apasarea aceea sufleteasca si-a pierdut din amploare.

Niciodata nu e tarziu sa faci ceva ce ti-ai dorit , dar uneori poate fi prea tarziu, pentru ca iti poti da seama ca nu ar mai avea acelasi impact asupra ta.

Niciodata nu e tarziu sa fi tu insati, dar poate fi prea tarziu cand deja ai irosit marea parte din sansele pe care le aveai.

Ce alegem ? De care parte ne aflam defapt ? Cat de usor e sa spunem adevarul si cat de simplu e sa ne prefacem ? 

In mod obisnuit, adica in cazul cel mai fericit si poate mai rar, alegem sa ne ghidam dupa asa zisele principii de viata. Alegem sa fim rationali, sa ne gandim la binele nostru cat si la binele celui de langa noi. De asemenea putem alege sa spunem persoanelor dragi ceea ce simtim, sa ne bucuram de micile lucruri din viata noastra. Putem aprecia adevaratele valori ale acestei lumi(care sunt subiective pentru fiecare, fiecare are o lista mai mica sau mai mare). Am putea evita sa mai facem atatea planuri si sa traim in momentul in care se petrece actiunea nu dupa ce aceasta a trecut. Nu trebuie sa asteptam ani de zile  sa se intample ceva extraordinar, si nu putem spera ca poate intr-o zi cuiva i se va face mila de noi si ne va da ceea ne dorim (idealul in viata nu vine sa iti bata la usa).

Bineinteles ca intr-un mod la fel de obisnuit putem si sa ne prefacem. Daca pici pe partea aceasta cu siguranta nu te vei simti prea rau, cel putin nu la inceput. Defapt sa te prefaci e mai simplu decat ar crede cineva, e posibil ca satisfactia sa fie mai mare. In general, daca te bazezi pe premisa ca niciodata nu e prea tarziu, nu apuci sa faci ceva concret pentru ca mereu vei avea o speranta ca mai ai si alta sansa. Dar atunci cand dorinta e mai mare, incerci cu mai multa stradanie sa obtii lucrul dorit. Cand exista o teama ca ai putea pierde tot ce ai obtinut si ca alta sansa nu mai poti avea, atunci realizezi ca intr-adevar trebuie sa fi perseverent.

Acum ajungem la momentul in care ar trebui sa iti dai seama de care parte esti. Nu se poate sa isi dea seama cineva de unul singur unde se incadreaza pentru ca majoritatea actioneaza deoarece sunt siguri ca au gasit solutia corecta. Multi se consoleaza cu ideea ca nu au gresit atat de mult, ca asa e viata, ca mai mult nu s-a putut. Si la un moment dat globul de cristal se sparge iar cazatura inapoi pe Pamant e destul de dureroasa si uneori lasa urme. Cand apar si consecintele nu cred ca mai zice cineva ca nu stie de ce parte e, tarziu sau prea tarziu. 

Mereu invatam cate ceva, de bine sau de rau dar e un punct in plus in viata noastra. Eu ma mir oare cati stiu pe ce cale au ales sa mearga si cat de surprinzatoare a fost lovitura(daca a avut loc pana acum). 

Ca sa imi exprim parerea, eu consider ca sunt lucruri care vin prea tarziu si pentru mine unele chiar nu ar mai avea niciun farmec. Insa nu pot vedea paharul plin sau doar lucrurile cele mai bune, nu pot ramane impresionata usor, dar pasiunile imbatranesc o data cu noi.
Tin totusi sa precizez ca ceea ce am scris nu e litera de lege, nu trebuie neaparat sa existe sentimentul de empatie. Mereu vor exista exceptii dar nu cred ca ar vrea cineva sa ii spun doar ceea ce isi doreste sa auda.

Autoportret intr-o oglinda sparta

Nu pot să scriu dacă nu mă descriu. - Octavian Paler

Pentru ca am pomenit in postul precedent despre oameni si identificarea cu ceea ce iubeste fiecare, voi incepe o scurta descriere despre lucrurile care ma fac fericita, ceva ce iubesc.
Am reusit sa obtin cam tot ce mi-am dorit, mai am inca multe teluri de atins dar momentan am facut o pauza. Mi-am dorit mult timp un anumit lucru, dar neavand circumstante favorabile nu l-am putut obtine, nu stiu daca acum ar mai avea acelasi farmec, daca nu cumva ar fi prea tarziu. Am fost dezamagita, aveam speranta aceea ca se va putea.
Imi plac lucrurile simple si unice, ceva ce nu se gaseste la tot pasul. Ador citatele motivationale, ceva ce ma face sa adorm mai bine, imi place sa fiu motivata pozitiv, sa fiu inconjurata de astfel de lucruri care imi aduc o sclipire de fericire. Imi place sa citesc poezii, sa vad care e cea mai frumoasa, care mi se potriveste si unde ma identific. Nu le-am postat inca pe toate, dar in fiecare moment in care privirea imi ramane tintuita asupra unei poezii stiu deja ca aceea mi se potriveste pt un motiv sau altul. Imi place sa invat lucruri noi, sa am de unde le invata si totodata unde sa le expun.
Ador filmele politiste, gen Criminal Minds, acesta e preferatul meu. Aici nu ma identific cu criminalii dar imi place ca aproape mereu se face dreptate si apreciez personajele pt puterea lor si sacrificiul pe care il fac( ma refer la cei din FBI). Imi place tot ce tine de FBI; CIA si toate organizatiile astea.
In timpul liber pasiunea mea enorma cu care inebunesc fiecare persoana pe care o cunosc este tenisul de masa(ping-pong), m-as juca toata ziua. In rest in fiecare zi ma joc Conquiztador si ma enervez la culme cand nu ies pe locul I, dar deja prind experienta si am o memorie buna incat retin raspunsurile :D
In rest sunt recunoscatoare pentru persoanele din viata mea care imi dau motive de bucurie. Pot spune ca sunt greu de multumit pentru ca am asteptari de la cei din jur si cerinte. Dar nu consider ca e ceva neomenesc. Ma simt fericita daca persoana iubita ma imbratiseaza, ma tine de mana sau pur si simplu imi trimite un mesaj. Imi plac persoanele sincere, care au curajul sa spuna ceea ce simt. Nu imi place sa ma ascund dupa deget, sa ma prefac ca totul e bine cand defapt nu e. Si pentru asta e nevoie de comunicare. Imi place sa vorbesc si sa exprim ceea ce simt chiar daca prin asta nu pot face fericita pe toata lumea, nu imi place ipocrizia.
Imi place sa stau de vorba cu persoane de la care am ce invata, apreciez persoanele care au o cultura generala, bunul simt, arta aceea a conversatiei. Mi-a placut cand a spus cineva ca iubeste simplitatea inimii si complexitatea mintii. Nu e de ajuns ca stii mereu ce sa spui, trebuie sa fi si capabil sa te folosesti de ceea ce sustii, nu sa fi de ajutor cu sfaturi pentru altii.
Eu sunt fericita cand imi propun ceva iar apoi reusesc. Sunt fericita cand cei la care tin sunt bine, familia si prietenii. Poate pentru unii a devenit banal sa zici ca lucrurile marunte iti aduc fericirea, dar asa e. Cateodata iti doresti ceva poate neinsemnat pt altii si nu ai parte. In schimb ai parte de orice altceva ce si-ar dori majoritatea si nu esti la fel de fericit.
In general nu imi place sa calatoresc foarte mult, ma simt bine in locurile pe care deja le cunosc si cu persoanele pe care le cunosc. Insa am petrecut cateva veri in Spania si au fost cele mai frumoase momente, e o tara foarte frumoasa, daca ai timp sa vizitezi acele locuri e ceva nemaipomenit. Cateodata imi doresc enorm sa ma intorc acolo, de fiecare data defapt cand sunt suparata imi doresc sa pot pleca in locul unde pot fi mai fericita. Si ca sa nu uit imi plac animalele, am o pisicuta pe care o iubesc foarte mult, e cea mai dragalasa si astfel am ajuns sa ma atasez de orice alta pisicuta pe care o vad :)
Astea sunt o parte din lucrurile care imi plac.

Pe de alta parte sunt si lucruri care imi displac. In general nu pot face ceva ce nu imi place, ma motivez ca defapt in viata din 10 lucruri 9 nu iti plac dar tot trebuie facute. Atunci cand imi place ceva e foarte usor de facut, si cand nu, imi trebuie ceva timp sa ma mobilizez.
Nu imi place falsitatea, ipocrizia. Atunci cand sustii ceva sa ai curajul sa o faci pana la capat, e trist sa descoperi pe parcurs ca majoritatea din lucrurile care le stiai cumva sunt altfel doar pentru ca cineva nu a avut suficient curaj sa ti le expuna de la inceput.
Nu imi plac persoanele care nu au suficient curaj sa lupte pentru ceea ce isi doresc, care traiesc in lumea lor si mai au si impresia ca e bine ceea ce fac.